Radu Oprea, ministrul Economiei: Unul din obiectivele României este recucerirea pieţelor tradiţionale din Asia

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că unul dintre obiectivele României în perioada următoare este recucerirea pieţelor tradiţionale cu ţări din Asia, precum Singapore, Vietnam şi Japonia, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 19 aug. 2023, 15:56
Radu Oprea, ministrul Economiei: Unul din obiectivele României este recucerirea pieţelor tradiţionale din Asia

„Recucerirea pieţelor tradiţionale a fost una dintre componentele pe care le-am avut în vedere, inclusiv de a profita industria românească, economia românească de pieţele şi de acordurile comerciale semnate de Uniunea Europeană cu ţările din Asia, vorbim despre Singapore, Vietnam, Japonia. Am pierdut destul de mult timp pentru ca aceste instrumente pe care statul român le are la îndemână în a sprijini antreprenorii români să ajungă pe alte pieţe nu au fost folosite aşa cum ar fi trebuit. (…) Vor urma în octombrie Comisia mixtă cu Coreea şi în noiembrie Comisia mixtă cu Vietnam. Sunt zone unde există potenţial de colaborare foarte mare, atât prin atragere de tehnologie prin investiţiile coreene, de exemplu, în România, dar şi de export în cazul companiilor româneşti. Există însă o stare de confort a antreprenorilor români şi atunci, pentru a-i putea extrage din zona lor de confort, este nevoie şi de implicarea statului român, de creare a acelor oportunităţi în a pune la un loc companiile din Coreea, din Vietnam, companiile din România şi, de ce nu, şi alte pieţe, cum ar fi cea japoneză. Acesta este un efort care va continua, schemele de ajutor de stat sunt o altă componentă”, a arătat ministrul Economiei, într-o conferinţă de presă susţinută alături de senatorul Vasile Dîncu.

În opinia sa, important este şi faptul ca românii să cumpere produse româneşti.

„Încercăm să sprijinim atât mediul privat, cât şi companiile de stat pentru a avea o competiţie corectă şi firmele româneşti să fie prezente pe piaţă cu produse bune şi de calitate, astfel încât ‘cumpără româneşte’ să nu rămână doar o idee frumoasă, ci să devină realitatea noastră de zi cu zi. Să ştim că atunci când cumpărăm produse româneşti sprijinim locurile de muncă ale celor care lucrează, inclusiv aici în Plafar”, a menţionat Ştefan Radu Oprea.

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, s-a flat într-o vizită de lucru în judeţul Cluj, unde a vizitat societatea Plafar din Cluj-Napoca şi alte firme cu capital românesc din Turda şi Câmpia Turzii.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...