Radu Oprea (PSD): Dorim ca să tăiem de la cabinetele demnitarilor cel puţin jumătate din numărul consilierilor

Senatorul PSD Radu Oprea a precizat, luni, că va fi redus la jumătate numărul consilierilor de la cabinetele demnitarilor, menţionând că achiziţiile publice vor fi diminuate la bunuri şi servicii, iar angajările la stat vor fi limitate în această perioadă, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 08 mai 2023, 21:06
Radu Oprea (PSD): Dorim ca să tăiem de la cabinetele demnitarilor cel puţin jumătate din numărul consilierilor

„Măsurile anunţate astăzi de către preşedintele Marcel Ciolacu, urmare a discuţiilor de la Guvern, sunt legate de reducerea cheltuielilor bugetare, de faptul că dorim ca să tăiem de la cabinetele demnitarilor cel puţin jumătate din numărul consilierilor, spre exemplu, pentru că am văzut că e nevoie să sprijinim, într-adevăr, alte zone ale economiei, cum ar fi spre exemplu în această perioadă producătorii de lapte. (…) Şi atunci când statul trebuie să-şi reducă din cheltuieli şi să reuşim să aducem acei bani acolo unde este nevoie, spre exemplu către producătorii de lapte”, a afirmat Radu Oprea.

El a adăugat că şi achiziţiile publice vor fi diminuate pentru bunuri şi servicii.

„Cei 10% din cheltuielile generale ale ministerelor şi, de asemenea, reducerea numărului de persoane angajate la stat, prin îngheţarea acestora, în acest moment. Sigur, ele vor putea să fie făcute acolo unde sunt posturi unice, unde este neapărat nevoie de prezenţa în acel post unic a unei persoane şi desigur, prin memorandum, acolo unde este nevoie, cum ar fi, spre exemplu, Ministerul Educaţiei, acolo se vor putea debloca posturile. Dar, ca principiu general, posturile la angajări la stat vor fi limitate în această perioadă”, a mai spus Oprea.

Întrebat cum se vor înjumătăţi posturile de consilieri, Radu Oprea a afimat: „Există un număr de consilieri pentru fiecare cabinet, spre exemplu în perioada când eram ministru la Mediul de Afaceri, la cabinet erau patru consilieri, se vor reduce, vor fi doi”.

„Cei care sunt astăzi în aceste funcţii, dacă se reduce acest număr, este posibil ca ei să nu mai figureze în continuare pe acele posturi. Eu cred că fiecare demnitar ştie să îşi aprecieze munca colaboratorilor pe care îi are şi poate să facă acest lucru, găsind o formulă normală. Vă aduc aminte că un consilier ocupă acel post pe perioada mandatului demnitarului, deci nu este o problemă în posturile care sunt pe perioadă nedeterminată. Vii cu demnitarul, pleci cu demnitarul şi atunci este normal ca aici să poată fi făcută o reducere mai uşor”, a mai spus Radu Oprea.

Tot astăzi, și premierul Nicolae Ciucă a făcut același anunț privind reducerea cheltuielilor din ministere și blocarea angajărilor la stat. La rândul său, Ciucă a pomenit de concedierea consilierilor din cabinetele demnitarilor.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...