Rădulescu, Banca Transilvania: Avem cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent

România are cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent, iar aceasta pentru că nu se mai fac reforme, susţine Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.
Economica.net - joi, 22 feb. 2018, 09:24
Rădulescu, Banca Transilvania: Avem cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent

‘Această creştere (economică – n. r.), din nefericire, s-a făcut pe o dinamică lentă a investiţiilor şi s-a făcut cu preţul unei intensificări a deficitelor, deficitul intern, finanţele publice şi deficitul extern, poziţia României în raport cu restul lumii. Observaţi deteriorarea deficitului de cont curent şi cumulând cele două deficite avem cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent. De ce? Pentru că din 2012 până în prezent nu se mai fac reforme. De când s-a terminat ultimul acord cu FMI s-au terminat şi reformele şi atunci s-au implementat măsuri strict cu bătaie pe termen scurt şi s-a renunţat la măsurile de reformă, deşi vremurile economice pe care le-am traversat au fost ideale pentru reforme’, a spus Andrei Rădulescu, la o conferinţă de specialitate.

Potrivit acestuia, costul finanţării s-a situat la minime istorice, iar investiţiile puteau fi derulate cu rate de dobândă foarte accesibile.

Andrei Rădulescu apreciază că, din punct de vedere al ritmului de creştere economică, în ciclul post-criză România a avut cea mai bună dinamică din toate ţările din regiune, situându-se pe primele locuri în Uniunea Europeană, însă acest lucru nu se reflectă şi în stadiul de dezvoltare.

‘Am avut un proces de accelerare economică acompaniat de deteriorarea echilibrelor macroeconomice. Pe de o parte, în sfera echilibrului intern, în sfera finanţelor publice avem o deteriorare a deficitului bugetar. Ponderea acestuia în PIB s-a apropiat de 3%. Este de 2,9%, conform primelor estimări pe anul trecut. Pe de altă parte, avem o deteriorare a poziţiei externe a României cu deficitul de cont curent ca pondere în PIB depăşind pragul de 3% şi, dacă ne uităm cumulat la situaţia internă şi externă, practic, dezechilibrul macroeconomic în România anul trecut a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2012 până în prezent’, a precizat Rădulescu.

Conform economistului Băncii Transilvania, România ar urma să înregistreze o creştere economică de 4,2% în 2018, de 3,3% anul viitor şi de 3,1% în 2020.

De asemenea, costul finanţării României va creşte în perioada următoare. Astfel, rata de dobânda la titlurile de stat pe 10 ani va urca de la 3,9%, în 2017, la 5,1%, în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...