Rădulescu, BNR: Băncile care au împrumutat statul pe termen lung vor avea un mare risc de dobândă în următorii ani
„Avem două probleme structurale în sistemul nostru bancar. Una dintre probleme este legată de bancabilitatea redusă a sistemului nostru bancar pe fondul unei subcapitalizări cronice al companiilor”, a declarat Eugen Rădulescu la summitul bancar organizat de ZF.
Directorul de stabilitate bancară arată că „avem companii sărace cu acţionari bogaţi”. Companiile despre care vorbeşte sunt companii care au capitaluri negative de peste 14 ani, companii care deşi merg pe minus ca business îşi permit să acorde dividende. Rădulescu precizează totuşi că, faţă de nivelul din 2012, de 51%, ponderea companiilor cu capitaluri negative a scăzut la 32% în 2019. „Totuşi necesarul de capitalizare în România este de 154 de miliarde de lei. Un volum foarte mare”, a precizat Eugen Rădulescu.
Cea de-a doua problemă structurală a sistemului bancar românesc este legată de ponderea ridicată a expunerii sistemului bancar faţă de stat. Astfel, expunerea sistemului bancar românesc către stat (prin împrumuturile acordate statului sub forma de achiziţii de titluri de stat) a ajuns în 2021 la 24,8%, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. În „clasamentul” negativ al expunerilor băncilor către stat, România este urmată de Polonia, Ungaria şi Croaţia.
În acest context, Eugen Rădulescu atrage atenţia că în următorii ani, băncile care au împrumutat statul pe scadenţe mari (10-15 ani) se vor confrunta cu un risc ridicat de dobândă deoarece dobânzile îşi vor relua creşterile în viitor.
Reprezentantul BNR a mai arătat cvă alte riscuri cu care se poate confrunta sistemul bancar în viitorul apropiat sunt legate de sectoarele economice vulnerabile care există la această dată în economia românească, incertitudinea apariţiei unui val patru la pandemiei Covid 19 şi momentul expirarii moratoriilor de stat, deşi aici se pare că hopurile sunt în mare parte depăşite.