Rădulescu (BNR): Nu cred ca avem resurse ca să mai rezistăm încă un an şi jumătate, până la un nou guvern
„Suntem într-o situaţie extrem de dificilă, politic şi economic. Nu cred ca avem resurse ca să mai rezistăm încă un an şi jumătate, până ce un nou guvern, rezultat din alegeri la termen, să poată începe să repare ce este acum stricat rău de tot. Chiar dacă actualul guvern nu va mai putea promova cine ştie ce legi toxice, cum a făcut în ultimii aproape 3 ani, schimbarea lui în cadrul constituţional actual depinde de cât de mult vor acţiona în această direcţie parlamentarii ieşiţi (formal) din majoritate. Eu am mari îndoieli că se va putea ajunge la un vot care să dea jos guvernul actual, oricât de toxică este continuarea funcţionarii lui. Dacă totuşi se va ajunge acolo, eu aş spera să se poată contura următorul scenariu: un nou guvern, condus de PNL, dar format din oameni cu adevărat pricepuţi, eventual din mai multe sau chiar toate partidele parlamentare şi PLUS să preia conducerea. Primul pas ar trebui să fie asumarea răspunderii pentru o lege care să abroge toate porcăriile promovate din ianuarie 2016: în primul rând, cele din justiţie şi alinierea riguroasa la recomandările Comisiei de la Veneţia; cele care au ciuntit cu neruşinare puterile preşedintelui; cele economice, care au permis jefuirea banului public”, afirmă Eugen Rădulescu.
El menţionează că asumarea răspunderii pe o asemenea lege pune la zid pe cei care ar dori să se modifice, dar să nu se schimbe nimic: dacă votează împotrivă şi guvernul cade, jocul poate fi repetat de trei ori, până se declanşează alegeri anticipate, undeva în iarnă.
„Dacă nu se ajunge aici, măcar legislaţia devine mai puţin toxică, deşi problema imensă a deficitului bugetar rămâne. Noul guvern ar putea să continue cu reforma profundă, absolut necesară, trecând principalele măsuri tot prin asumarea răspunderii, care poate duce fie la asanare, fie la alegeri anticipate. Cred cu tărie că alegerile anticipate, după cele prezidenţiale, ar fi cea mai bună soluţie, pentru însănătoşirea cadrul politic şi pentru redresarea economiei. Vor putea însă ele să fie forţate de forţele noului, fără a repeta scenariul din 2016? Nu ştiu. Dar ştiu că nu avem resurse să rezistăm încă un an şi jumătate în situaţia de acum”, a scris Eugen Rădulescu.
Banca Naţională a României a precizat pentru AGERPRES că postarea lui Eugen Rădulescu a fost făcută în nume personal şi nu reflectă poziţia oficială a instituţiei. „BNR nu îşi asumă postările angajaţilor în social media„, au transmis reprezentanţii BNR.
Ulterior, şi Eugen Rădulescu a explicat: „Simt nevoia sa fac o precizare: eu nu sunt Banca Nationala. Lucrez acolo, dar traiesc cu speranta ca am aceleasi drepturi ca oricare cetatean. De exemplu, sa imi exprim opinii personale pe retelele de socializare. Daca se intampla ca opiniile sa aiba conotatii politice – asta este. Daca apar nuante pe teme economice care nu sunt identice cu cele exprimate oficial de conducerea bancii – ar fi chiar caraghios sa NU fie asa. Nu am un calus in gura pentru ca lucrez la Banca Nationala. Sunt un om liber. Si spun ce cred, in timpul in care nu sunt la banca. Daca opinia mea era una oficiala a bancii, faceam aceasta precizare.”