Raed Arafat: Dotări de peste un miliard de euro, între 2015 şi 2023, pentru structurile de urgenţă

Peste un miliard de euro au fost investiţi, în mare parte din fonduri europene, în ultimii opt ani în dotarea structurilor de urgenţă, a afirmat, sâmbătă, la Câmpeni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, scrie Agerpres.
AGERPRES - sâm, 30 mart. 2024, 13:52
Raed Arafat: Dotări de peste un miliard de euro, între 2015 şi 2023, pentru structurile de urgenţă

„Cheltuielile care s-au făcut (…) pentru dotarea nu numai a pompierilor, ci şi a serviciilor de ambulanţă, a aviaţiei Ministerului de Interne au depăşit un miliard de euro între 2015 şi 2023, venite în mare parte din fonduri europene, plus cofinanţarea care se dă de către Guvernul României”, a declarat Raed Arafat cu prilejul inaugurării noului sediu al Secţiei de Pompieri Câmpeni, scrie Agerpres.

Potrivit lui Raed Arafat, doar anul trecut s-au achiziţionat 400 de autospeciale noi pentru stingerea incendiilor.

„Nu mai putem vorbi de vechime, de maşinile din anii ’80, din anii ’70. Acum vorbim de tehnică foarte modernă, dovadă – ce se află la Câmpeni”, a spus şeful DSU.

Raed Arafat a punctat că este important ca angajaţii să aibă condiţii corespunzătoare.

„Dacă oamenii nu stau în siguranţă în clădire, riscăm ca la situaţia de urgenţă să nu aibă cine să intervină”, a afirmat el, dând ca exemplu un caz produs în Turcia în timpul cutremurului.

Şeful DSU a apreciat implicarea autorităţilor locale din Munţii Apuseni în ceea ce priveşte noul sediu al Secţiei Câmpeni, precizând că asocierea pe care au făcut-o peste 20 de primării din zonă pentru a veni în sprijinul pompierilor, care nu aveau condiţii potrivite nici pentru maşini, nici pentru ei, este un exemplu de dat peste tot.

Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Ovidiu Costea, unitatea de pompieri Câmpeni deserveşte un raion de intervenţii de aproximativ 4.100 de km pătraţi şi peste 40.000 de locuitori.

Secţia beneficiază de ambulanţe SMURD, autospeciale de intervenţie de diferite capacităţi, autospeciale de descarcerare, autospeciale de salvare de la înălţimi, echipaj cu barcă de salvare din mediul acvatic, autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Un număr de 70 de pompieri deservesc secţia din Apuseni.

Noul sediu este situat pe varianta oraşului Câmpeni, pe un teren pus la dispoziţie de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Alba-Apuseni, constituită din 22 de unităţi administrativ-teritoriale.

Inaugurarea lucrărilor de modernizare ale Secţiei de pompieri Sebeş are loc tot sâmbătă. La eveniment vor fi prezenţi, la fel ca la Câmpeni, şeful DSU, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi ai instituţiilor din judeţul Alba.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...