Raed Arafat, în New York Times

Reacţia românilor la demisia lui Arafat din Ministerul Sănătăţii nu a fost una întâlnită în mod obişnuit la plecarea unui oficial. Motivul plecării sale a fost de altfel public şi urât, menţionează New York Times, amintind de intervenţia telefonică a preşedintelui Traian Băsescu la un post de televiziune, în cursul căreia l-a criticat dur pe Arafat.

Şocat de protestele care au urmat, preşedintele a cedat şi doctorul a acceptat să revină în minister. „Sunt căsătorit cu medicina de urgenţă”, a declarat el.

Deşi a devenit cetăţean român abia în 1998, faptul că era un imigrant care lucra pentru o ţară adoptivă şi nu pentru ţara sa natală a adăugat şi mai mult sens sacrificiului altruist. „Nimeni nu este profet în casa sa, în ţara sa”, apreciază doctorul. El lasă impresia unui om pe care l-ai vrea în ambulanţă dacă ai un atac de cord, scrie publicaţia americană.

În timpul copilăriei sale în Cisiordania, Raed Arafat a memorat „fiecare pagină, fiecare fotografie” din cartea „Primul Ajutor fără Panică”.

Născut în Damasc, Siria, şi crescut în Nablus, Cisiordania, el mergea, la vârsta de 14 ani, cu pompierii la intervenţii de urgenţă şi, mai mult, îi învăţa pe aceştia tehnici citite din manualul său de prim-ajutor. La 15 ani începuse deja să lucreze voluntar la spitalul din Nablus, unde i s-a permis să facă injecţii antitetanos şi să aplice copci sub supraveghere profesionistă.

Tânărul Raed a fost acceptat la o universitate din Statele Unite. Dacă nu ar fi intervenit părinţii săi, viitorul lui ar fi fost diferit, într-o ţară care i-ar fi putut folosi talentele dar care, cu siguranţă, nu avea atâta nevoie de ele ca România. Părinţii săi se temeau că, dacă va studia în America, va rămâne acolo definitiv, aşa că nu i-au spus despre scrisoarea de acceptare la universitate.

A plecat însă în 1981, la vârsta de 17 ani, în România. „Dacă regimul nu s-ar fi schimbat, nu aş fi rămas”, a precizat Arafat. El a studiat la Cluj, apoi s-a specializat în anestezie şi terapie intensivă la Târgu Mureş. La scurt timp după căderea comunismului, doctorul a mers la Regensburg, în Germania, pentru a cumpăra, cu ajutorul Crucii Roşii germane, un vehicul de urgenţă la mâna a doua, pe care l-a condus până în România.

Într-o perioadă de schimbare în Europa de Est, tânărul doctor muncea neobosit pentru a înfiinţa un sistem de medicină de urgenţă modern şi eficient, într-o ţară în care ambulanţele erau ceva mai mult decât nişte taximetre pentru bolnavi. Tatăl său murise şi îi lăsase o mică moştenire, cu care doctorul Arafat a trăit în anii 1990-1998, când lucra ca voluntar.