Rafael Nadal ştie şi golf: a câştigat turneul Pro-Am

Cunoscutul jucător spaniol de tenis Rafael Nadal a făcut parte din echipa câştigătoare a turneului Pro-Am de golf, disputat miercuri la Castellon (Spania), în ajunul Mastersului profesionist de golf care va avea loc aici.
Economica.net - joi, 20 oct. 2011, 08:54

Echipa, condusă de jucătorul profesionist de golf Sergio Garcia, a fost compusă din patru jucători, printre care şi Rafael Nadal. Acesta a dezvăluit, într-o carte de memorii publicată recent, că s-a gândit la un moment dat să devină jucător de golf, potrivit Agerpres.

„A fost destul de arogant din partea mea să cred că pot trece de la tenis la golf. A fost o idee la care m-am gândit timp de câteva zile. Se întâmpla în 2005, când aveam 19 ani şi treceam printr-o perioadă în care suferisem o accidentare”, a comentat Nadal.

Chiar dacă ideea nu s-a mai materializat, golful a rămas o activitate care îl ajută să se relaxeze, a adăugat campionul spaniol.

Te-ar mai putea interesa și
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design exterior şi interior exclusiv. Mașina va fi comercializată în doar 47......
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care ...
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...
Luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, ...