Rafila: Autorităţile au încurajat transmiterea virusului prin neluarea de măsuri
Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă poate face estimări pentru valul 4 al pandemiei.
„De la 1 august v-am spus că socotelile Ministerului Sănătăţii nu sunt realiste,mai ales în condiţiile în care dânşii nu au luat niciun fel de măsură, ci dimpotrivă autorităţile publice au încurajat transmiterea. Îmi asum foarte clar acest lucru, prin neluarea de măsuri şi încurajarea de evenimente publice care au constituit acceleratoare ale transmiterii. În mod evident situaţia aceasta este mai greu de gestionat, totdeauna e mai greu să gestionezi când mecanismul a fost declanşat şi numărul de cazuri este foarte mare şi problema de sănătate rămâne şi nu doar pentru persoanele infectate cu noul coronavirus, ci şi pentru pacienţii cu alte patologii”, a afirmat Rafila, citat de News.ro.
El a menţionat că se aşteaptă să fie un număr mare de îmbolnăviri, având în vedere că măsurile luate de autorităţi sunt nepredictibile, incomplete şi „neserioase”.
„Ne aşteptăm să avem un număr mare de îmbolnăviri, nu pot eu să ştiu ce va face acest guvern minune pe care îl avem în momentul de faţă pentru că măsurile sunt nepredictibile, incomplete şi câteodată sunt neserioase. Gândiţi-vă la un lucru, pe mine m-a frapat chestiunea asta extraordinar de tare, până pe data de 10 septembrie când s-a terminat Festivalul Untold totul era în regulă, catastrofa începând din 11. Chestiunea asta arată o indiferenţă crasă în ceea ce priveşte sănătatea oamenilor şi funcţionarea economiei şi a societăţii în general. Nu se poate să ai o atitudine până în data de 10 şi din 11 sau din 12 dintr-o dată avem o problemă de sănătate publică gravă, luăm măsuri în consecinţă şi până atunci nu am făcut absolut nimic”, a explicat Alexandru Rafila.