Rafila: Dacă proiectul certificatului COVID ar fi aprobat săptămâna viitoare şi se va da un termen de introducere, ne apropiem de descreşterea cazurilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că dacă proiectul privind certificatul COVID ar fi aprobat săptămâna viitoare şi se va da un termen de introducere de trei-patru săptămâni, România se va apropia de descreşterea cazurilor.
AGERPRES - lun, 10 ian. 2022, 09:43
Rafila: Dacă proiectul certificatului COVID ar fi aprobat săptămâna viitoare şi se va da un termen de introducere, ne apropiem de descreşterea cazurilor

El a fost întrebat într-o emisiune la Antena 3 dacă mai este folositor un asemenea proiect. „Dacă el este aprobat săptămâna viitoare, să spunem dacă avem multă imaginaţie, şi se dă un termen de introducere de 2-3-4 săptămâni, ne apropiem de descreşterea cazurilor”, a răspuns ministrul Rafila, scrie Agerpres.

Totodată, el a fost întrebat dacă liderul PNL Florin Cîţu ştie acest lucru, având în vedere că a afirmat că doreşte să fie aprobat cât mai repede.

„Am fost întrebat dacă eu sprijin proiectul iniţial al domnului preşedinte Cîţu, care era extins nu numai la personalul medical, cred că mai era la câteva categorii. Înţeleg că a vrut să-l extindă, nu ştiu detalii, că nu am avut acces la aceste informaţii, dar ştiu că vrea să-l extindă şi la alte categorii, era o discuţie dacă numai la stat sau numai la privat. Mi se pare o chestiune care nu are niciun sens pentru că virusul nu cred că ştie dacă e cineva angajat în sectorul public sau în sectorul privat”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, Rafila a arătat că el nu a fost de acord cu proiectul de lege referitor la certificatul COVID-19 depus în octombrie la Parlament de PNL şi UDMR pentru că era prevăzută desfacerea contractului de muncă în cazul personalului medical care nu se conforma.

„Adevărul cronologic este următorul: în luna octombrie, în plin val pandemic 4, PNL şi UDMR au depus un proiect de lege în Parlament care se referea la utilizarea unui astfel de instrument exclusiv pentru personalul medical, cu o precizare cu care eu nu am fost de acord legat de desfacerea contractului de muncă în cazul personalului medical care nu se conforma. Noi am zis că trebuie să existe măcar o soluţie temporară legată de oferirea unor teste. (…) Proiectul a fost respins la Senat. La Cameră a ajuns în varianta iniţială care se referea exclusiv la personalul medical, a primit 42 de pagini de amendamente. Nu a mai intrat în dezbaterea comisiei, respectiv a plenului şi atunci valul 4 s-a terminat, a scăzut interesul pentru acest subiect. Am lucrat împreună cu colegi din INSP la un proiect care avea o altă abordare, în trepte, care ţine cont de creşterea incidenţei. Utilizarea certificatului pentru o perioadă determinată. (…) Un lucru prevăzut în proiect – era acoperită o perioadă de 6 săptămâni de teste gratuite pentru cei care nu doreau să se vaccineze. Era o soluţie care avea un impact pe sănătatea publică pe o perioadă de timp cât era valul pandemic. (…) Nu a ajuns în dezbaterea Parlamentului pentru că exista un alt proiect pe aceeaşi temă”, a mai explicat ministrul Rafila.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat vineri că dacă liderul PSD, Marcel Ciolacu, susţine o altă soluţie în afara certificatului verde, este foarte deschis să vadă o propunere, punctând însă că nu va accepta o variantă care să închidă economia.

„Dacă altcineva depune un alt proiect în Parlamentul României, dacă Guvernul acceptă un alt proiect, dacă îşi asumă un alt proiect, bineînţeles că atunci noi ne uităm la acela şi eu presupun că sunt mai bine făcute şi vor trece mai uşor, dar până atunci avem un singur proiect. Şi eu înţeleg de la specialişti că această măsură a certificatului verde ajută atât la creşterea numărului de persoane vaccinate, cât şi la stagnarea sau reducerea efectelor pandemiei, mergem cu el mai departe. Dacă sunt şi alte soluţii, dacă preşedintele PSD, domnul Ciolacu, are şi altă soluţie, sunt foarte deschis să vedem şi altă soluţie. Dacă nu certificatul verde, altceva. Dar vă spun foarte clar: nu voi accepta nicio soluţie care închide economia. Nicio soluţie care vine şi închide economia nu va fi susţinută de PNL. (…) În momentul acesta, noi susţinem ceea ce avem în Parlamentul României. Dacă specialiştii vin cu altceva, vom accepta orice soluţie care să reducă numărul de persoane infectate zilnic, numărul de persoane care ajung la ATI şi să crească gradul de vaccinare”, a spus Cîţu, într-o conferinţă susţinută la sediul central al PNL.

El a arătat că va exista o discuţie în coaliţia de guvernare cu privire la certificatul verde.

„Unde avem o discuţie în coaliţie: când mergem mai departe cu certificatul verde. Propunerea mea este ca cel puţin pentru personalul din sistemul medical – aici vorbim de angajaţi, cei care lucrează în sistemul medical, atât la stat, cât şi la privat – să se ceară certificatul verde. Bineînţeles că există apoi discuţia despre Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, în special IGSU, şi acesta era introdus în acel proiect, şi alte funcţii esenţiale. Aici aş vrea eu lucrurile. E adevărat, pentru restul economiei, aici, juriştii sunt împărţiţi, unii spun că este ok, alţii spun că nu este ok, cum este în alte ţări se poate întâmpla, aici specialiştii trebuie să se pronunţe. Varianta pe care noi am propus-o în Parlamentul României este discutată şi cu specialiştii din Sănătate şi din Justiţie, ea la două voturi nu a trecut de Senat. Are susţinere şi are susţinerea parlamentarilor. Vom vedea dacă vom merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi. Ceea ce este important este să fie aplicată această măsură”, a mai adăugat liderul PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine şi demnitatea de vicepremier şi că obiectivul Executivului va fi......
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care ...
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...