Rafila explică noile reguli în şcoli: Trei cazuri pozitive la o clasă reprezintă definiţia focarului epidemiologic

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, motivaţiile care au stat la baza noilor reguli privind desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ.
AGERPRES - vin, 14 ian. 2022, 16:00
Rafila explică noile reguli în şcoli: Trei cazuri pozitive la o clasă reprezintă definiţia focarului epidemiologic

Astfel, şcolile dintr-un judeţ vor trece în sistem online în momentul în care 75% dintre paturile destinate pacienţilor COVID sunt ocupate. Totodată, activitatea cu prezenţă fizică va fi suspendată în fiecare clasă din şcoală sau în fiecare grupă din grădiniţă în care vor apărea trei cazuri de infectare în 7 zile consecutiv. Se va păstra regula intrării în online a întregii şcoli atunci când cel puţin jumătate din clase au activitatea fizică suspendată.

„De ce trei cazuri într-o clasă? Pentru că aceasta este definiţia focarului epidemiologic pentru orice boală transmisibilă – şi pentru pojar, rujeolă, şi pentru oreion, sau parotidită epidemică – şi bineînţeles şi pentru această boală folosim un etalon care este cunoscut de toţi epidemiologii. De ce şapte zile? Pentru că aceasta o considerăm o perioadă de incubaţie. De exemplu, un copil se îmbolnăveşte în ziua 1 şi atunci perioada de incubaţie, în care ar mai putea să apară cazuri – în general, este mai scurtă, mai ales la tulpina Omicron – am ales şapte zile”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, noile măsuri sunt menite să asigure „sustenabilitatea procesului de învăţământ”, dar şi un echilibru în capacitatea de acordare a asistenţei medicale. Rafila a precizat că limita de 75% a fost propusă de specialiştii din sănătate publică şi asistenţă medicală.

„A fost o evaluare a colegilor din zona de sănătate publică şi de asistenţă medicală care consideră că atingerea acestui prag trebuie să ducă la luarea unor măsuri care să reducă transmisibilitatea brusc şi atunci vom solicita această decizie de închiderea a şcolii, pentru un interval de timp care să ducă la scăderea până la 70%. De ce nu tot până la 75? Ca să nu ne jucăm în jurul acestei cifre, este important să fie o diferenţă sensibilă, încât atunci când redeschizi şcoala să nu fii în situaţia ca săptămâna viitoare să o închizi din nou”, a explicat el.

Rafila a pledat petnru vaccinare, subliniind că proporţia cazurilor grave şi a deceselor este „mult mai mică” în rândul persoanelor imunizate. El a încurajat vaccinarea copiilor, dar a exclus ipoteza unei obligativităţi.

„Nu s-a pus problema asta (a obligativităţii vaccinării copiilor, n.r.). De asemenea, nu s-a pus problema restricţionării accesului la învăţământ în funcţie de vaccinare. Este un lucru la care nici măcar nu ne-am gândit”, a spus el.

Ministrul a mai precizat că, în ce priveşte cazurile de COVID-19, gradul de ocupare a paturilor pentru copii de obicei este mai mic decât în cazul adulţilor.

„Gradul de ocupare a paturilor pentru copii de obicei este mai mic decât gradul de ocupare al paturilor pentru adulţi. (…) Sunt tot mai mulţi infectaţi pentru că cifrele sunt mari. Dacă te raportezi la 10.000 de cazuri pe zi, sigur, dacă compari cu 3.000 de cazuri pe zi, în mod evident, şi numărul de copii este mai mare. (…) În istoricul acestei boli, până în momentul de faţă, proporţia de paturi pentru copii ocupate nu a fost mai mare decât proporţia generală de paturi pentru adulţi”, a arătat Rafila.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările slabe de mașini noi au redus cota pieței românești la mai puțin de 1% din cea europeană
Vânzările slabe de mașini noi au redus cota pieței românești la mai puțin de 1% din cea europeană
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din prima jumătate a anului arată declinul accentuat al pieței auto din România....
Risc de recesiune foarte ridicat. Ce se întâmplă cu leul, cât vor creşte preţurile şi cât de mari sunt șansele să fim retrogradaţi la „junk” – CFA România
Risc de recesiune foarte ridicat. Ce se întâmplă cu leul, cât vor creşte preţurile şi cât de mari sunt șansele să ...
Riscul de recesiune pentru economia României a devenit foarte ridicat, avertizează analiştii CFA România, conform celui ...
Anexarea Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator – Ministerul turc de Externe
Anexarea Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator – Ministerul turc de Externe
Rezoluția votată de parlamentul israelian în favoarea anexării Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator care ...
Decizia privind eliberarea din funcție a lui Piedone publicată ieri în Monitorul Oficial
Decizia privind eliberarea din funcție a lui Piedone publicată ieri în Monitorul Oficial
Decizia privind eliberarea lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția ...