Rafila: Încercăm să găsim un mod de calcul al preţului care să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice

Un grup de lucru guvernamental se preocupă de găsirea unui mod de calcul al preţului care "să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice", a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
AGERPRES - vin, 28 oct. 2022, 11:22
Rafila: Încercăm să găsim un mod de calcul al preţului care să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice

„Trebuie să ne gândim pe de o parte la accesul oamenilor la medicamente, în special la medicamentele generice, pentru că în România se produc medicamente generice în acest moment”, a arătat ministrul.

El a explicat că aceste generice „reprezintă mai mult de 75%, din punct de vedere al cantităţii, din piaţa medicamentelor”.

„E clar că medicamentele esenţiale sunt concentrate în această zonă, a medicamentelor generice. (…) Ne preocupă foarte serios, mai ales în condiţiile în care costurile la energie au crescut foarte mult, este evident că şi producătorii de medicamente au fost afectaţi şi atunci încercăm să găsim un mod de calcul al preţului care să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice, inclusiv a celor ieftine”, a afirmat ministrul.

Rafila s-a referit la una dintre deciziile care pot fi luate „rapid”.

„De multe ori, molecula de referinţă este a unui produs care, de exemplu, a dispărut, nu se mai găseşte pe piaţă. Această situaţie o vom reglementa rapid şi moleculele care nu se mai găsesc pe piaţă, un anumit produs, evident nu mai trebuie să constituie o referinţă, pentru că o referinţă are un sens atunci când ea se găseşte pe piaţă (…) Nu putem să facem referinţă la ceva care nu există şi care produce practic pierderi economice altor agenţi”, a detaliat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Rezervările de sejururi all inclusive la hotelurile de pe litoralul românesc, în creștere cu 30% în 2025 – turoperator
Rezervările de sejururi all inclusive la hotelurile de pe litoralul românesc, în creștere cu 30% în 2025 – turoperator
Preferinţa pentru vacanţele all inclusive în hotelurile de la Marea Neagră este pe un trend ascendent, având în vedere că în acest sezon s-au rezervat cu 30% mai multe sejururi all inclusive......
Bancherul moldovean Veaceslav Platon, condamnat de justiția rusă la 24 de ani de închisoare pentru furtul a 600 de milioane de dolari
Bancherul moldovean Veaceslav Platon, condamnat de justiția rusă la 24 de ani de închisoare pentru furtul a 600 de milioane ...
Omul de afaceri moldovean Veaceslav Platon a fost condamnat vineri în lipsă de un tribunal din Moscova la 24 de ani de ...
Autostrada Transilvania A3: Rezilierea contractului cu Bechtel a fost o decizie greșită – secretar de stat
Autostrada Transilvania A3: Rezilierea contractului cu Bechtel a fost o decizie greșită – secretar de stat
Rezilierea contractului cu Bechtel a fost o "decizie greșită", având "cele mai negative efecte" asupra dezvoltării infrastructurii ...
ANAT iese la atac împotriva ministrului Economiei, pe care-l acuză că înțelege superficial turismului românesc. Asociația cere o întrevedere cu Miruță pentru a-l lămuri asupra domeniului
ANAT iese la atac împotriva ministrului Economiei, pe care-l acuză că înțelege superficial turismului românesc. Asociația ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România a transmis astăzi un comunicat de presă în care-l atacă foarte ...