Rafila: Nu este normal să facem aprecieri privind vaccinul anti-COVID până când nu este autorizat

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Alexandru Rafila, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, că nu este normal să se facă aprecieri privind administrarea vaccinurilor anti-COVID până când acestea nu sunt autorizate de instituţiile abilitate.
Economica.net - vin, 20 nov. 2020, 12:08
Rafila: Nu este normal să facem aprecieri privind vaccinul anti-COVID până când nu este autorizat

„Noi, în momentul de faţă, discutăm despre două vaccinuri care au încheiat studiile clinice de fază 3 şi care urmează să fie supuse unor proceduri de autorizare. Noi nu putem să facem astfel de aprecieri la cine sau cum se administrează până când nu avem un document oficial emis de o agenţie de reglementare. În cazul României, pentru că suntem parte a UE, discutăm de EMA – Agenţia Europeană a Medicamentului”, a spus Rafila.

Conform acestuia, în momentul în care vaccinul va primi autorizaţia de utilizare, în aceasta se va preciza care sunt categoriile de persoane la care poate fi utilizat.

„Studiul unui vaccin se face întotdeauna pe grupe de vârstă şi având în vedere că acest vaccin se adresează de obicei pacienţilor cu boli cronice, cu diverse comorbidităţi, iar acestea sunt în general vârstnicii. (…) În principiu, din ceea ce ştiu eu, persoanele vârstnice au fost incluse în studiile clinice şi eficacitatea vaccinului a fost evaluată şi la aceste categorii de persoane, însă eventualele contraindicaţii – cum ar fi persoanele cu tiroidită sau cu leucemie cronică, nu am informaţii. (…) Să aşteptăm autorizarea EMA pentru că până în momentul de faţă avem doar câteva declaraţii din partea firmelor care dezvoltat aceste vaccinuri şi nu este normal să facem aprecieri până când nu avem un document oficial al unei agenţii care are această responsabilitate legală”, a afirmat Alexandru Rafila.

Te-ar mai putea interesa și
ArcelorMittal renunţă la planurile pentru oţel verde în Germania
ArcelorMittal renunţă la planurile pentru oţel verde în Germania
ArcelorMittal a anunţat că renunţă la planurile de a converti două oţelării din Germania la producţia neutră din punct de vedere al carbonului, deoarece costurile cu energia din această......
Mobexpert în parteneriat cu UniCredit anunță lansarea cardului co-branded Mobexpert Credit Card
Mobexpert în parteneriat cu UniCredit anunță lansarea cardului co-branded Mobexpert Credit Card
Mobexpert prezintă noul card de credit co-branded în parteneriat cu UniCredit, marcând astfel începutul unei colaborări ...
Industria alimentară are în derulare investiții de 110,5 milioane de euro în producția de energie verde. Banii sunt de la stat
Industria alimentară are în derulare investiții de 110,5 milioane de euro în producția de energie verde. Banii sunt ...
Până în prezent, au fost semnate 583 de contracte de finanțare aferente primei sesiuni a Schemei de ajutor de stat pentru ...
Criză de proporții în Gaza. Rezervele de apă dispar, copiii primii periclitați
Criză de proporții în Gaza. Rezervele de apă dispar, copiii primii periclitați
Gaza se confruntă cu o secetă provocată de om, în contextul în care sistemele sale de aprovizionare cu apă intră în ...