Rafila: Putem vorbi de valul șase. Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 va crește până la jumătatea lui august

Numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2 va creşte până la mijlocul lunii august, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Sănătăţii, a declarat, marţi, ministrul Alexandru Rafila, care a subliniat că, în această perioadă, sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, mai ales în zona de ambulatoriu, până la toamnă, pentru un val şase al pandemiei de COVID-19, relateazp Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 iul. 2022, 17:29
Rafila: Putem vorbi de valul șase. Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 va crește până la jumătatea lui august

„Putem vorbi de valul şase, dar, deocamdată, suntem în cursul verii, până la toamnă mai avem vreo două luni. (…) Deci, e clar că în această perioadă trebuie să fim pregătiţi să putem să răspundem provocărilor acestui val şase, generat de tulpini mai transmisibile. Din fericire, nu sunt mai patogene, în sensul că formele de boală pe care le produc sunt, în general, uşoare.

Am ajuns, deja, în România la 25.000 de cazuri pe săptămână, estimăm că va exista în continuare o creştere, probabil, spre jumătatea lunii august, iar acest lucru trebuie să meargă în paralel cu un sistem de sănătate pregătit, mai ales în zona sa ambulatorie, să preia pacienţii cu forme uşoare sau medii care au nevoie de evaluare şi de tratament”, a afirmat Rafila, în cadrul dezbaterii „Pandemia COVID-19, 2022: ‘Nimic nu va mai fi la fel’ vs. ‘Luaţi din nou prin surprindere’ „, organizată de DC News Media Group.

Ministrul a adăugat că va fi aplicat scenariul din valul anterior. „Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior, care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienţilor COVID şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală. Cam asta ar trebui să fie filozofia”, a explicat ministrul.

El a făcut apel la persoanele care prezintă simptome specifice COVID să-şi efectueze un test privind infecţia cu SARS-CoV-2.

„Am redeschis centrele de evaluare şi de tratament, centrele ambulatorii, mărim capacitatea de testare. Şi, fac un apel la toate persoanele care au simptome să se testeze, fie la medicul de familie, fie într-o farmacie din program, fie la un centru acesta de recoltare a probelor care există în municipiul Bucureşti, fie la ambulanţă, pentru că şi ambulanţa este un sprijin de nădejde în gestionarea acestei pandemii”, a transmis Alexandru Rafila.

Întrebat dacă sunt luate în calcul intervenţii specifice pentru grupurile la risc, el a spus că este nevoie de un efort comun atât al ministerului şi CNAS, cât şi al medicilor de familie, în special.

„Sigur, aici e nevoie de un efort comun, nu doar cei care administrează, în general, sistemul de sănătate, mă refer la Ministerul Sănătăţii sau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. (…) Trebuie să lucreze în parteneriat cu profesioniştii, mai ales cu medicii de familie, aş spune, care ar putea să ajute foarte mult la controlul acestei pandemii prin extinderea programului de vaccinare, dacă ne referim la persoanele vulnerabile înscrise pe propriile liste, la testare, dacă discutăm despre simptomatici, îndrumarea lor, dacă este cazul, către centrele ambulatorii de specialitate”, a indicat Rafila.

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii încearcă găsirea de soluţii pentru a rezolva problema legată de pierderile potenţiale de vaccin anti-COVID care generează reţineri din partea medicilor de familie de a se implica în gestionarea pandemiei.

În opinia ministrului, aplicarea pentru pacienţii cu boli cronice a unui tratament profilactic cu anticorpi monoclonali ar putea fi o soluţie care să fie aplicată pe scară mai largă, dar în urma unei analize temeinice.

Referitor la introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară, Alexandru Rafila a precizat că, în prezent, în unităţile sanitare şi în cabinetele medicilor de familie există, potrivit reglementărilor în vigoare, această regulă pentru a preveni infecţiile nosocomiale, inclusiv infecţia cu noul coronavirus.

„Dacă discutăm despre mască, în general, însă, în spaţiile închise, aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, noi nu putem face decât o recomandare în momentul de faţă, dar, în mod evident, dacă va exista o situaţie care să pună în pericol sistemul de sănătate, (…) sigur că noi vom prezenta această situaţie, iar Guvernul României este îndrituit să ia măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...