Rafila: Sunt un susţinător al menţinerii şcolilor deschise

30 12. 2021
scoala_coronavirus_567654_82202600

Ministrul a afirmat că  este ”un susţinător al menţinerii şcolilor deschise” şi a precizat că sunt ţări care au incidenţă înaltă şi menţin şcolile deschise, întrebat dacă se pune problema unui lockdown şi a închiderii şcolilor în funcţie de rata de incidenţă.

”Totdeauna trebuie să pui în balanţă impactul asupra sănătăţii publice dar şi impactul asupra sănătăţii copiilor. Să nu uităm că sănătatea copiilor, a acestei generaţii, este responsabilitatea noastră, în egală măsură sau poate chiar mai mare decât este impactul asupra sănătăţii publice. Una este să le închizi şcolile pentru perioade scurte de timp, altceva este să le ţii luni de zile închise şi să afectezi nu numai procesul de învăţământ ci şi sănătatea copiilor, modul în care ei se dezvoltă din punct de vedere fizic, psihic, ori, consecinţele închiderii pe durate lungi de timp, din păcate am trăit acest scenariu în România, s-ar putea să se facă resimţite timp de ani de zile”, a comentat ministrul, citat de News.ro.

El a precizat că va discuta cu colegii din zona de sănătate şi cei din educaţie, astfel încât să se ia decizii echilibrate.

”De aceea apelul nostru este, ne dorim să facem un efort comun, se va traduce în încetinirea transmiterii, prin posibilitatea sistemului de sănătate de a prelua cazurile şi prin funcţionarea cât mai aproape de normal a întregii activităţi, inclusiv a celei din şcoli”, a mai afirmat Alexandru Rafila.