Rafinăria Petrobrazi: 82 de ani de activitate şi o istorie care încă se scrie

Cunoscută la început sub denumirea de Rafinăria Creditul Minier şi apoi Rafinăria 7, Rafinăria Brazi şi, din 1991, Petrobrazi, rafinăria a fost distrusă în proporţie de 75% în cel de Al Doilea Război Mondial şi apoi reconstruită, a stat timp de aproape 10 ani sub control sovietic, a ajuns în 1956 în mâinile statului român şi, în decembrie 2004, odată cu privatizarea Petrom, a fost preluată de austriecii de la OMV.

‘Rafinăria a devenit un reper al comunei Brazi, al oraşului Ploieşti şi al industriei petroliere din zona Prahovei. Rafinăria Petrobrazi, pe care oamenii au cunoscut-o ca rafinăria Creditul Minier, Rafinăria 7 sau Rafinăria Brazi, continuă să funcţioneze. A supravieţuit celui de Al Doilea Război Mondial, perioadei comuniste şi tranziţiei spre capitalism de după ’89. În toţi aceşti ani, aproape fără oprire, a funcţionat şi a furnizat carburanţi şi produse petroliere. În această perioadă, mii de oameni au intrat pe poarta rafinăriei, iar existenţa sa a adus valoare economiei locale şi naţionale’, se menţionează într-un album editat de OMV Petrom la împlinirea a 80 de ani de activitate a rafinăriei.

În 1933, Societatea Creditul Minier, una dintre cele mai mari companii interbelice cu capital integral românesc, înfiinţată în 1919, a anunţat că va construi o rafinărie la Brazi. Pentru construirea acesteia, s-a ales terenul din proprietatea societăţii din Brazii de Sus, în vecinătatea staţiei de cale ferată Brazi şi în apropiere de Ploieşti. Amplasamentul ales permitea o uşoară legătură cu toate şantierele, dar şi o bună posibilitate pentru a exporta produsele obţinute aici.

Piatra de temelie a noii rafinării a fost pusă la 17 iunie 1934, în prezenţa oficialităţilor naţionale, a oamenilor de ştiinţă ai vremii, a conducerii Societăţii Creditul Minier şi a întregului personal tehnic şi administrativ al societăţii. Costul acestei rafinării se ridica la circa 400 milioane lei, iar capacitatea de procesare era de 300.000 tone ţiţei/an, aceasta urmând să deservească la acel moment o piaţă auto care număra 10.000 de automobile

În iarna anului 1940, după declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial, produsele petroliere de la Brazi erau încărcate în trenuri şi trimise către Germania. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, industria petrolieră a fost grav afectată, atât prin exploatarea intensă a petrolului, cu efecte negative prin deteriorarea zăcămintelor petroliere, cât şi prin distrugerile provocate de bombardamentele aeriene anglo-americane din anii 1943 – 1944. În acea perioadă, capacitatea rafinăriei de la Brazi a crescut la 540.000 de tone ţiţei/an în anii ‘40, iar în cadrul acesteia au fost construite rezervoare speciale în care putea fi păstrată o mare parte din producţia anuală.

Pe 1 august 1943, 21 bombardiere americane B-24 au atacat rafinăria de la Brazi, aceasta fiind distrusă în proporţie de 75%. Reparaţiile de urgenţă pentru reluarea producţiei au început la 14 octombrie 1944, iar pe 15 iunie 1945 rafinăria era din nou operaţională. La scurt timp, a intrat sub control sovietic, prin includerea într-un SOVROM (grup cu capital sovietic-român), până în anul 1956, când a fost preluată de guvernul român.

În anul 1948, rafinăria a fost naţionalizată, devenind Rafinăria nr. 7 – număr de ordine primit în funcţie de mărimea şi locul unde era situată.

‘La Brazi, în perioada 1953 – 1954, a fost pusă în funcţiune o a doua unitate de cracare catalitică şi un al doilea turn de distilare atmosferică. După moartea lui Iosif Stalin, SOVROM-Petrol a fost desfiinţat în 1956, iar controlul rafinăriilor a fost preluat de statul român. 1956 a fost, de asemenea, al doilea an în care producţia de ţiţei românesc a depăşit 10 milioane de tone (73,3 milioane de barili). Producţia era prelucrată aproape integral în rafinăriile din România’, se menţionează în albumul Petrom.

Rafinăria Nr. 7 şi-a recăpătat în 1956 numele de Rafinăria Brazi. În perioada 1959 – 1960 a intrat în funcţiune instalaţia de absorbţie şi fracţionare a gazelor cu ajutorul căreia este produs gazul pentru butelii şi GPL-ul auto, iar în anii următori au fost modernizate alte instalaţii importante pentru producţia de motorină şi benzină (DAV, instalaţia de Reformare catalitică sub licenţă Sinclair Baker), pentru producţia de gaze (instalaţiile de separare a hidrocarburilor aromatice) şi pentru producţia de uleiuri (solventare cu furfurol etc).

‘După 1960, s-a trecut la o modernizare radicală a prelucrării ţiţeiului în România, iar rafinăria de la Brazi a devenit un model pentru întreaga industrie de rafinare din ţară. Fiind o rafinărie în plină dezvoltare, Brazi a început să atragă din ce în ce mai mulţi vizitatori. La 9 aprilie 1964, un grup condus de vice-cancelarul Austriei Bruno Pittermann, inclusiv o delegaţie de la OMV AG, a făcut o vizită oficială. În Cartea de Onoare a rafinăriei Brazi, vizitatorii au scris în limba germană: ‘În amintirea cu prietenie a vizitei acestui loc impresionant”, mai precizează sursa citată.

La începutul anilor 1970, autorităţile au început să pună accentul pe producţia petrochimică. Ca urmare, rafinăria Brazi şi unităţile petrochimice din apropiere au fuzionat în anul 1973, formând Combinatul Petrochimic Brazi. În 1973, au fost puse în funcţiune trei noi instalaţii care produceau compuşi necesari industriei petrochimice, folosiţi pentru producerea poliuretanilor, a materialelor plastice şi a vopselurilor.

Potrivit reprezentanţilor Petrom, în anii 1970, s-au construit instalaţii petrochimice, unele nefuncţionând niciodată în mod corespunzător din cauza limitărilor de proiectare şi tehnologie, cele mai mari eşecuri fiind două instalaţii pentru fabricarea cauciucului sintetic (1978) şi o instalaţie mai mare pentru polietilenă.

În 1983, a început construcţia unei serii noi de instalaţii de rafinare menite să dubleze capacităţile deja existente. În urma inaugurării unor noi instalaţii — cea de-a doua instalaţie de distilare atmosferică şi în vid (DAV 2), cel de-al doilea complex de rafinare catalitică, cea de-a treia unitate de cocsare, în 1988 capacitatea anuală de rafinare de la Brazi a crescut la 7,5 milioane de tone (55 milioane barili) de ţiţei. Din acestea, 4 milioane de tone (29,3 milioane de barili) erau ţiţei de provenienţă internă, prelucrat în instalaţiile de rafinare mai vechi. Celelalte 3,5 milioane de tone (25,7 milioane de barili de ţiţei) erau importate.

După Revoluţia din 1989, în industria petrolieră, companiile de explorare şi producţie, inclusiv cele de cercetare, inginerie şi foraj, au fost comasate într-o entitate nouă, cu capital de stat. Hotărârea Guvernului nr. 23/1991, publicată la 17 ianuarie 1991, a stabilit existenţa ‘Regiei Autonome a Petrolului – Petrom – R.A.P.’ În acelaşi timp, în 1991, rafinăria Brazi îşi schimbă numele în Petrobrazi, iar ‘Combinatul Petrochimic Brazi’, inclusiv rafinăria şi complexul petrochimic aflat pe terenul său, a devenit parte a noii societăţi comerciale ‘S.C. Petrobrazi S.A.’

În 1994 s-a construit la Petrobrazi o nouă instalaţie de anhidridă maleică, materie primă de bază pentru producţia de polimeri, o investiţie majoră în petrochimie în valoare de 25 de milioane de dolari. Instalaţia avea licenţă din partea Scientific Design SUA.

Trei ani mai târziu, la 1 noiembrie 1997, fosta agenţie autonomă a petrolului a fost reorganizată în ‘Societatea Naţională a Petrolului (SNP) Petrom’. Pentru a transforma Petrom într-o companie complet integrată de petrol şi gaze naturale, au fost incluse sub aceeaşi umbrelă activităţile de explorare şi producţie, cele de rafinare, dar şi distribuţia şi comercializarea de carburanţi. Organizată ca ‘Sucursala Petrobrazi’, rafinăria a ocupat un loc central în societatea nou organizată.

Noul guvern român a continuat în anul 2000 procesul amplu de privatizare, iar pe 3 septembrie 2001 acţiunile Petrom S.A. au început să fie tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti. Pe 14 august 2003, Legea Guvernului nr. 924/2003 a aprobat strategia de privatizare a Petrom. Odată cu această strategie de privatizare, rafinăria începe să se pregătească pentru tranziţia către privat. În anul 2003 au fost puse în funcţiune noi instalaţii şi unităţi.

În decembrie 2004, OMV AG achiziţionează 51% din Petrom, iar compania începe un proces complex de restructurare şi modernizare, care s-a reflectat inclusiv la nivelul rafinăriei Petrobrazi.

La începutul anului 2005, planurile de investiţii pentru Petrobrazi au fost revizuite pentru a se obţine produse mai prietenoase cu mediul, de înaltă calitate, prin procese de rafinare mai sigure şi mai eficiente. Pentru aceasta, procesul de producţie a fost modernizat prin investiţii în instalaţii noi şi prin aplicarea de standarde internaţionale pentru a consuma mai puţină energie. În plus, programele de dezvoltare şi training pentru angajaţi s-au intensificat.

În 2008, în contextul reconfigurării pieţei, OMV Petrom îşi adaptează strategia în activitatea de rafinare la mediul european, iar compania îşi asumă investiţii de 600 de milioane de euro pentru perioada 2010 – 2014, în vederea modernizării rafinăriei Petrobrazi. Principalul obiectiv al procesului de modernizare a fost creşterea competitivităţii. Capacitatea rafinăriei a fost ajustată până la 4,2 milioane tone/an, astfel încât să asigure procesarea eficientă a întregii producţii de ţiţei a companiei în România, valorificând specificul de companie integrată a OMV Petrom. Structura mixului de produse a fost adaptată nevoilor pieţei prin creşterea producţiei de motorină, care a urcat la peste 1,5 milioane tone anual. În plus, consumul de energie va fi redus cu circa 25% faţă de anul 2009.

Cel mai recent program de investiţii a fost finalizat la Petrobrazi în 2014. În numai patru ani şi cu două întreruperi planificate de activitate, şase instalaţii majore au fost înlocuite sau modernizate, la fel şi infrastructura de depozitare, cea de încărcare/descărcare, reţeaua de conducte şi cea de utilităţi. Petrobrazi are în prezent cel mai ridicat indice Nelson din regiune şi poate asigura carburanţi pentru circa trei milioane de autoturisme.