Rafinăria Petrotel-Luikoil va fi oprită până în aprilie pentru revizie

Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti va fi oprită în perioada 20 februarie - 12 aprilie pentru efectuarea unei revizii capitale planificate.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 11:41
Rafinăria Petrotel-Luikoil va fi oprită până în aprilie pentru revizie

„Revizia are ca scop creşterea gradului de fiabilitate pentru echipamentele tehnologice, dar şi implementarea unor proiecte investiţionale pentru îmbunătăţirea proceselor tehnologice, reducerea consumului de resurse energetice, îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu şi creşterea gradului de siguranţă în funcţionare”, potrivit unui comunicat al companiei Lukoil, proprietara rafinăriei.

Garda de Mediu a anunţat, la începutul lunii, ca va amenda rafinăria, pentru că a încălcat normele privind calitatea aerului. Rafinăria a fost amendată de cinci ori în ultimii doi ani pentru nerespectarea legislaţiei referitoare la calitatea aerului.

Petrotel-Lukoil face parte din grupul petrolier rus Lukoil, care mai deţine în România şi o reţea de aproximativ 300 de benzinării.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou lanţ internaţional de magazine intră în România şi face angajări
Un nou lanţ internaţional de magazine intră în România şi face angajări
Magazinele Worldbox, deţinute de grupul CCC, intră în România şi fac angajări. Primele magazine Worldbox din România se deschid la Curtea de Argeş şi la Medgidia şi fac angajări, potrivit......
Ionuț Negoiță a vândut toate apartamentele din două proiecte rezidențiale, cu peste 2.000 de unități
Ionuț Negoiță a vândut toate apartamentele din două proiecte rezidențiale, cu peste 2.000 de unități
HILS Development, companie fondată de Ionuț Negoiță, a anunțat vânzarea integrală a două proiecte rezidențiale din ...
„O nouă lege a Bucureştiului ar fi necesară” – Ce spune prefectul Capitalei
„O nouă lege a Bucureştiului ar fi necesară” – Ce spune prefectul Capitalei
O lege a Bucureştiului ar fi imperios necesară în perioada următoare, consideră prefectul Capitalei, Mugur-Mihai Toader.
Hub-ul IT al BMW din România și-a majorat de trei ori numărul de angajați în doar nouă luni
Hub-ul IT al BMW din România și-a majorat de trei ori numărul de angajați în doar nouă luni
În contextul situației dificile din sectorul IT, hub-ul BMW TechWorks România din Cluj și-a majorat numărul de angajați ...