Raiffeisen Bank a depăşit pragul de 500.000 de carduri de credit
”Îmbunătăţirea continuă a funcţionalităţilor şi serviciilor oferite, extinderea parteneriatelor cu comercianţii, dublate de o situaţie macro-economică favorabilă, au dus la o creştere cu aproape 10% a numărului de carduri de credit nou emise în ultimul an”, se arată în comunicat.
În primele 9 luni ale lui 2018, volumele tranzacţionate la comercianţi au crescut cu aproape 20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit băncii, scrie News.ro.
”Cota de piaţă a Raiffeisen Bank este în creştere, ajungând la 17% din totalul cardurilor de credit valide şi în circulaţie, conform datelor publicate de Banca Naţională a României, la finalul trimestrului al treilea 2018”, se arată în comunicat.
Totodată, din noiembrie, clienţii băncii pot obţine cardul imediat.
”Practic, clientul primeşte cardul pe loc, solicită şi primeşte codul PIN temporar al cardului, prin SMS, şi îl poate folosi imediat. Alegerea produsului potrivit, calculul şi aprobarea limitei de creditare, înmânarea plasticului au loc într-o singură vizită a clientului în agenţiile băncii”, se arată în comunicat.
Beneficiile cardului de credit, potrivit băncii, sunt o linie de credit de până la 30.000 lei, o perioadă de graţie la dobândă de până la 56 de zile, rate fără dobândă şi puncte “Multishop” la partenerii Raiffeisen Bank. În plus, clienţii pot obţine discount-uri în magazinele partenere din programul Mastercard Premium, pentru cardurile Gold, World si World Elite, sau sume de bani în numerar pentru acoperirea unor nevoi urgente.
“În perioada de Black Friday – cea mai aşteptata perioadă de reduceri din an, cu tranzacţii record, ne-am concentrat atenţia pe emiterea de carduri de cumpărături co-brand eMAG – Raiffeisen Bank. În această perioadă, numai în cele 13 showroom-uri eMAG, prin intermediul birourilor mobile Raifeisen Bank, s-au acordat pe loc peste 700 carduri de cumpărături co-brand”, a spus managerul card de credit la Raiffeisen Bank, Vasile Tănasă.
În prezent, portofoliul de carduri de cumpărături co-brand eMAG-Raiffeisen Bank se apropie de pragul de 25.000 de carduri, potrivit băncii.