Raiffeisen Bank a încheiat vineri cu succes plasarea celei mai mari emisiuni de obligațiuni corporative în lei din România

Raiffeisen Bank a plasat vineri cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative în lei a unui emitent din România, fiind a două emisiune de obligaţiuni verzi a băncii şi prima serie de obligaţiuni senior nepreferenţiale.
AGERPRES - vin, 04 iun. 2021, 21:44
Raiffeisen Bank a încheiat vineri cu succes plasarea celei mai mari emisiuni de obligațiuni corporative în lei din România

„Prin cea de-a două emisiune de obligaţiuni verzi din piaţa locală, reconfirmăm angajamentul nostru de a mobiliza resursele financiare în scopuri sustenabile şi de a integra aspectele sociale şi de mediu în gestionarea riscurilor, pentru a asigura o decarbonizare progresiva a portofoliului nostru de credite”, a spus Steven van Groningen (foto), preşedinte şi director general al Raiffeisen Bank.

Potrivit unui comunicat al băncii, emisiunea de obligaţiuni a fost adresată investitorilor instituţionali şi a atras peste 1,2 miliarde lei pe o maturitate de 7 ani, cu un cupon anual fix de 3,793%, care se situează la aproximativ 0,8 p.p peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate. Cu o cerere totală de 1,35 miliarde lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,35 ori faţă de suma anunţată iniţial în deschiderea plasamentului privat. Obligaţiunile urmează a fi incluse în baza de fonduri proprii şi datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilităţii de către Banca Naţională a României.

„Fondurile atrase prin aceste emisiuni de obligaţiuni vor fi direcţionate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în Cadrul pentru Obligaţiuni Verzi al băncii. Vorbim de investiţii în dezvoltarea şi renovarea fondului de clădiri verzi, energie regenerabilă, creşterea eficienţei energetice, ecologizarea transportului şi, nu în ultimul rând, agricultură sustenabilă. De asemenea, obligaţiunile urmează să consolideze baza de fonduri proprii şi datorii eligibile ale băncii, creând premisele pentru o dezvoltare durabilă a portofoliului nostru de active verzi”, a declarat Romulus Mircea, director Managementul Bilanţului şi Portofoliului la Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank România are peste 20 de ani de activitate pe piaţa locală şi peste 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are peste 4.800 de angajaţi, 330 de agenţii în toată ţara, 720 de ATM-uri, 393 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 24.500 de POS-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraților este jalon în PNRR, de care depinde peste 200 de milioane de euro. Sper că la următoarea ședință a CCR se va închide acest subiect
Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraților este jalon în PNRR, de care depinde peste 200 de milioane de euro. Sper că ...
Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat......
Donald Trump susține că tarifele vamale pe care le-a impus au adus pacea în lume
Donald Trump susține că tarifele vamale pe care le-a impus au adus pacea în lume
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a apărat politica comercială şi a asigurat că tarifele pe care le-a impus ...
Alexandru Nazare: România va prezenta la Ecofin noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB
Alexandru Nazare: România va prezenta la Ecofin noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB
România merge la Ecofin cu o voce clară: seriozitate, echilibru bugetar şi creştere economică, pentru încredere, pentru ...
Metroul de Otopeni: Lucrările la structura de rezistență a secțiunii sudice se apropie de pragul de 50%
Metroul de Otopeni: Lucrările la structura de rezistență a secțiunii sudice se apropie de pragul de 50%
În luna septembrie a continuat ritmul de lucru eficient care se derulează pe șantierul Magistralei 6 de metrou. Al doilea ...