Raiffeisen Bank a înjumătăţit soldul şi numărul de credite în franci elveţieni, după procesul de conversie în lei
Pentru clienţii persoane fizice cu dificultăţi financiare, banca a aplicat soluţii de conversii în lei, standard şi prin restructurare, pentru credite în franci elveţieni în valoare totală de peste 78,55 milioane euro (echivalent), din care 24,6 milioane euro în 2015, 29,3 milioane euro în 2016 şi 24,64 milioane euro în 2017.
Conversiile prin restructurare au vizat o sumă totală de 63,05 milioane euro, iar cele standard 15,5 milioane euro, potrivit datelor prezentate de Mircea Busuioceanu.
Au fost realizate conversii pentru aproape 2.000 de credite în franci elveţieni, din care peste 1.600 – prin restructurare, iar aproape 400 – conversii standard în lei.
În ceea ce priveşte portofoliul actual de credite în franci elveţieni al Raiffeisen Bank (5.221 conturi), 55% dintre clienţi au studii superioare, iar 14% sunt angajaţi în sectorul financiar, a precizat vicepreşedintele de risc al Raiffeisen Bank.
Referitor la vânzările credite neperformante pe piaţa românească, Busuioceanu a afirmat că preţul depinde de structura portofoliului şi de condiţiile de piaţă, preţurile au cunoscut o îmbunătăţire faţă de tranzacţiile din urmă cu trei ani, spre exemplu, şi ar fi foarte bine ca în România să se ajungă la o piaţă organizată, menţionând în acest sens Cehia, unde există platforme de tranzacţionare pentru creditele care au devenit neperformante.
Reprezentantul Raiffeisen Bank a menţionat că preţurile la care se vând pachetele de credite neperformante pe piaţa românească variază foarte mult, de la 2-3% până la 35%, în funcţie de compoziţia portofoliului, de efortul şi şansele de recuperare.
În opinia specialiştilor băncii, noile reglementări fiscale privind deductibilitatea în cazul creditelor neperformante nu vor avea un impact asupra instituţiilor financiare care aplică standardele internaţionale de raportare financiară IFRS, ci doar asupra entităţilor care folosesc standarde contabile non-IFRS, cum ar fi IFN-urile.