Raiffeisen Bank a raportat un profit net de 218 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului, în creștere cu 10%

04 05. 2022
Raiffeisen

„Rezultatele noastre bune din primele trei luni ale anului 2022 reflectă procesul de relansare economică, manifestat imediat după perioada cea mai critică a pandemiei. Astfel, soldul de credite nete al băncii a crescut cu 19% față de T1 2021, cu rezultate bune pentru toate segmentele de business. Stocul creditelor acordate corporațiilor a înregistrat o evoluție excelență, cu o creștere de 30%, în timp ce activitatea de creditare pentru categoria de clienți IMM a generat un avans al stocului de aproape 10%, iar pentru creditele acordate persoanelor fizice am obținut o creștere similară, de 11% an la an. Depozitele atrase de banca au înregistrat o creștere de 13% în primul trimestru al anului 2022, față de aceeași perioada din 2021, în principal din sectorul corporațiilor mari și medii. Din 24 februarie 2022 ne confruntăm însă cu o situație extrem de imprevizibilă și dificilă, războiul din Ucraina, care determina schimbări în comportamentul clienților. Mai ales în momente că acestea, facem tot posibilul pentru a oferi clienților cele mai bune sfaturi financiare și ne străduim să îmbunătățim interacțiunea cu banca pentru a le face viață mai ușoară”, a spus Zdenek Romanek, președinte & CEO Raiffeisen Bank

Venitul operațional al băncii la 31 martie 2022 a fost de 692 de milioane de lei, cu 12% mai mult decât în trimestrul I al anului precedent. Veniturile din dobânzi au crescut cu 16%, susținute de volume de credite mai mari, dar și de un trend ascendent pentru ratele de dobândă din piață. Veniturile nete din comisioane au crescut de asemenea cu 12% în T1 2022, față de T1 al anului trecut, pe fondul unei activități tranzacționale intense a clienților băncii, în special în ceea ce privește schimburile valutare și comisioanele din asigurările aferente creditelor.

Cheltuielile operaționale la T1 2022 sunt în creștere cu 8% față de T1 2021, în special din zona costurilor salariale, a cheltuielilor IT și, într-o măsură mai mică, din zona de utilități și carburanți. Presiunile inflaționiste care afectează economia în ansamblu își fac simțite efectele și asupra costurilor operaționale ale băncii.

„Cu toate aceste presiuni asupra costurilor, prioritățile noastre rămân să fim o echipa valoroasă de profesioniști, mulțumită de mediul de lucru și să continuăm investițiile în digitalizarea serviciilor băncii pentru a răspunde cât mai bine și mai rapid nevoilor clienților. Luăm în calcul optimizarea unor cheltuieli neesențiale pentru strategia noastră, cum sunt cele pentru operațiunile cu numerar sau cheltuielile cu chiriile. Costul cu provizioanele se menține la un nivel scăzut, pe fondul unui comportament bun de plata al clienților noștri, care au reușit să depășească mai bine decât ne-am fi așteptat provocările perioadei pandemice”, a adăugat Zdenek Romanek.

Anul 2022 a adus noi provocări geopolitice și economice, iar abordarea prudență a băncii cu privire la riscul de credit a determinat creșterea costului cu provizioanele de la 8 milioane de lei în T1 2021 la 20 milioane de lei în T1 2022.

În luna martie, că urmare a evoluției ratelor de piață, a inflației, dar și a situației create de războiul din Ucraina, banca a crescut dobânzile la produsele de economisire în lei, cu până la 2,5 puncte procentuale. Produsele de economisire pentru persoane fizice la Raiffeisen Bank sunt disponibile exclusiv în aplicațiile digitale, Raiffeisen Smart Mobile și Raiffeisen Online.

Raiffeisen Bank continuă să fie unul dintre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active. Numărul tranzacțiilor e-commerce efectuate de persoane fizice, prin intermediul cardurilor de debit Raiffeisen Bank a crescut cu 34%, față de primele 3 luni ale anului trecut. Clienții Raiffeisen Bank pot face plăti cu telefonul prin RaiPay pe Android, descărcând aplicația din Google Play Store sau Huawei AppGallery, cu Apple Pay pe iOS și cu Garmin Pay, pe ceasurile Garmin. În primul trimestru din 2022, a crescut cu 83% numărul plăților efectuate de clienții Raiffeisen Bank cu telefonul sau cu ceasul.