Raiffeisen Bank a refuzat executarea scrisorii de garanţie a GFR. Şova vrea să depună plângere la DIICOT
Potrivit unui comunicat al instituţiei, pe data de 20 martie, Ministerul Transporturilor a transmis prin EximBank solicitarea de executare a scrisorii de garanţie, însoţită de adresa oficială către Raiffeisen Austria în ceea ce priveşte executarea garanţiei.
‘Executarea scrisorii nu se putea realiza decât prin EximBank, bancă la care a fost depusă scrisoarea de garanţie de către GFR. Deşi Eximbank a întreprins toate demersurile legale, cu respectarea integrală a tuturor condiţiilor impuse, Raiffeisen Bank a refuzat executarea scrisorii de garanţie’, se precizează în documentul MT.
Ulterior acestui refuz, ca urmare a primirii infirmării de la Eximbank, ministrul Transporturilor, Dan Şova a dispus Corpului de Control al ministrului Transporturilor efectuarea cercetărilor în cadrul direcţiilor implicate.
‘Controlul este în desfăşurare, iar în acest moment ne aflăm în curs de strângere a documentelor şi de formulare a unei plângeri penale in rem către Parchetul General – DIICOT pentru a se cerceta dacă există culpă din partea Ministerului Transporturilor sau dacă refuzul Raiffeisen Bank este nelegal, şi pentru a se proceda la eventuala tragere la răspundere a celor vinovaţi’, explică MT.
Ministerul Transporturilor subliniază că nu i-a returnat lui Gruia Stoica garanţia participării la licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă.
‘Ministerul Transporturilor nu i-a returnat niciodată garanţia lui Gruia Stoica. A existat o cerere a DIICOT la data de 28.01.2014, pe timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu, prin care se solicită să se comunice dacă sumele de bani reprezentând garanţia participării la licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă au fost restituite lui Gruia Stoica, în ce cont şi la ce dată, solicitându-se, totodată, depunerea garanţiei într-un cont al Trezoreriei la dispoziţia DIICOT, în cazul în care suma reprezentând garanţia există încă în conturile Ministerului Transporturilor. Din motive care ne sunt străine, în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu nu s-au întreprins măsuri concrete de soluţionare a cererii DIICOT. În momentul preluării mandatului de ministru al Transporturilor de către Dan Şova, la data de 5 martie 2014, una din primele acţiuni întreprinse a fost aceea de a se răspunde cererii DIICOT’, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
În acest sens, secretarul de stat Buică Nicuşor Marian a fost împuternicit pentru a lua toate măsurile necesare în ceea ce priveşte solicitarea DIICOT, fiind mandatat să analizeze şi să soluţioneze cererea DIICOT.
‘Având în vedere că, până la data de 5 martie 2014, demersurile Ministerului Transporturilor nu se concretizaseră, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a convocat la data de 12.03.2014 o întâlnire cu reprezentanţii direcţiilor de specialitate din minister, precum şi cu membrii comisiei de privatizare, şedinţă în cadrul căreia direcţiile de specialitate şi-au prezentat punctele de vedere referitoare la scrisoarea de garanţie, trasându-se sarcini concrete. În data de 19 martie 2014, secretarul de stat Buică Nicuşor Marian şi-a dat demisia (19.03.2014) fără a da vreo explicaţie (Decizia nr.108 din 19.04.2013). Şi în data de 19 martie, şi în data de 20 martie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au purtat corespondenţa cu DIICOT Iaşi pe tema scrisorii de garanţie’, se mai spune în comunicat.
Anul trecut, Grampet a fost declarat câştigător al privatizării CFR Marfă, proces care a eşuat în toamnă, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive din contractul de privatizare.
Preţul de pornire a licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă era de circa 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare putea fi achiziţionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei. Valoarea stabilită pentru CFR Marfă a fost de 180 de milioane de euro, iar garanţia de participare la licitaţie a fost stabilită la 10 milioane de euro. Garanţia de participare urma să se constituie în favoarea MT, prin scrisoare de garanţie bancară.
Grampet, prin compania Grup Feroviar Român (GFR), deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, ar fi trebuit să plătească până la 14 octombrie 2013 toată suma licitată, de 202 milioane de euro, iar statul, prin Ministerul Transporturilor, ar fi trebuit să îndeplinească anumite obligaţii legate de diminuarea capitalului social al CFR Marfă şi de obţinerea acordului din partea băncilor care au creditat compania de stat.
Tranzacţia nu avea nici avizul Consiliului Concurenţei la acea dată, astfel că procesul a fost declarat eşuat, iar statul român s-a angajat la acel moment să scoată din nou la privatizare CFR Marfă în 2015.