Raiffeisen Bank împrumută de la BEI 45 milioane euro, pentru credite şi leasing către IMM-uri

Economica.net
15 10. 2012
raiffeisen_05744400_56680800

„Aceste linii de finanţare acordate de BEI vor diminua impactul crizei financiare asupra IMM-urilor şi a companiilor medii, care vor avea acces la o finanţare în conditţi avantajoase. Din acest motiv, nu am nicio îndoială că acest acord va contribui la întărirea competitivităţii economiei româneşti”, a declarat, într-un comunicat, Mihai Tănăsescu, vice-preşedinte al instituţiei financiare.

Acordul semnat luni de cele două bănci prevede că BEI poate participa în calitate de co-finanţator în proiecte cu sume care pot atinge maxim 100% din creditul acordat de Raiffeisen.

„Creditele sunt destinate în primul rând IMM-urilor, companiilor medii, dar şi proiectelor autorităţilor locale. Aceste soluţii de finanţare vor fi foarte atractive pentru clienţii băncii pentru că beneficiază de condiţii avantajoase şi pot fi utilizate atât pentru investiţii, cât şi pentru capital de lucru”, a afirmat James Stewart, vice-preşedinte al Raiffeisen Bank.

Produsele de finanţare vor fi acordate pe termene medii şi lungi, începând din luna decembrie.

Portofoliul de clienţi ai Raiffeisen Bank cuprinde două milioane persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.500 de companii. Banca avea, la jumătatea acestui an, 539 de unităţi, peste 1.100 de ATM-uri şi circa 10.500 de EPOS-uri.