Raiffeisen Bank plasează, în premieră, o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei. Dobânda este de 8,92%

Raiffeisen Bank S.A. a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a patra emisiune de obligațiuni eligibile (MREL) a băncii și prima serie de obligațiuni sustenabile. Emisiunea de obligațiuni a fost adresată către investitori instituționali și a atras 500,85 milioane lei pe o maturitate de 5 ani, fiind suprasubscrisă de 2 ori, față de suma anunțată inițial în deschiderea plasamentului privat.
Gabriela Ţinteanu - J, 11 aug. 2022, 14:38
Raiffeisen Bank plasează, în premieră, o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei. Dobânda este de 8,92%

Obligațiunile vor plăti un cupon anual fix de 8,92%, care se situează la aproximativ 1,1 p.p peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință, cu aceeași maturitate. Obligațiunile urmează să fie listate atât pe Bursa din Luxembourg (LuxSE) cât și pe cea de la București (BVB) și vor fi incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilitații de către Banca Națională a României.

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțare proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligatiuni Sustenabile al băncii (link aici). Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – finanțarea intreprinderilor mici si mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile, acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură. Diferența va fi alocată în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.

“Prin această nouă emisiune de obligațiuni ne reconfirmăm rolul de pionierat și angajamentul nostru de a sprijini o dezvoltare durabilă a economiei românești, de a contribui la întărirea rezilienței și competitivității companiilor din România. De asemenea, ne bucură interesul manifestat de investitorii instituționali pentru prima emisiune de obligațiuni sustenabile de pe piața locală, ceea ce ne arată că și aspectele sociale, nu doar cele legate de mediu, încep să aibe un rol important în procesul decizional de alocare a capitalurilor” a spus Cristian Sporiș, vicepreședinte Corporații la Raiffeisen Bank.

Prin emisiunea de obligațiuni senior nepreferențiale, banca își consolidează baza de fonduri proprii și datorii eligibile, răspunzând cerințelor regulatorii, creând astfel premizele pentru o dezvoltare sustenabilă a activității de creditare. Directiva europeană privind redresarea și rezoluția bancară (BRRD I și II), transpusă în legislația locală prin legea 312/2015 cu actualizările și modificările ulterioare, prevede crearea la nivelul tuturor instituțiilor de credit din Uniunea Europeana a unei rezerve financiare suplimentară fondurilor proprii, în principal sub forma unor instrumente de datorii eligibile subordonate depozitelor bancare, cu scopul de a contribui la creșterea stabilității financiare a sistemului bancar și o protecție sporită a deponenților.

Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România și deservește 2,28 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.700 de angajați, circa 300 de agenții în toată țara, 1.131 de ATM-uri și MFM-uri, o rețea de peste 27.900 de POS-uri. Pentru nevoile clienților cu depuneri mari de numerar, banca a instalat echipamente de tip Smart DropBox. Reamintim că din februarie 2022 toate unitățile Raiffeisen Bank operează fără casierii, pentru ca angajații din agenții să poată asigura consiliere pentru clienții noștri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...