Premieră în România, țară care vrea să adopte moneda euro: Raiffeisen desființează depozitele în euro ale populației și IMM-urilor
Băncile comerciale s-au oferit să împrumute statul cu 2,53 miliarde de lei la licitația de titluri de stat de luni, prin care Ministerul Finanțelor dorea să împrumute doar 600 milioane de lei pe termen de cinci ani. Emisiunea, la care cererea băncilor a depășit de peste patru ori oferta statului, s-a adjudecat la o rată medie a cuponului de 4,5%. O astfel de cerere ridicată este o confirmare a excesului de lichiditate din piață, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, care admite că instrumentele folosite de BNR nu au funcționat prea bine recent pentru reducerea excesului de lichiditate.
În acest context, Raiffeisen Bank a decis că toate conturile în euro ale populaţiei şi ale IMM-urilor nu mai au căutare la Raiffeisen Bank şi au solicitat clienţilor care aveau depozite deschise în acreastă monedă să vină să le lichideze. Per total, doar multinaţionalele mai au voie să îşi deschidă conturi curente în euro la această bancă.
„Raiffeisen Bank a derulat în luna iunie o acţiune de simplificare a gamei de produse şi servicii existente în portofoliu, respectând articolul 1.276 din Codul Civil si clauzele Condiţiilor Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare. Această acţiune s-a concentrat pe portofoliul de depozite în euro, USD sau lei retrase pe parcursul ultimilor ani din oferta băncii. La momentul respectiv, Raiffeisen Bank a comunicat personalizat, cu fiecare client în parte, prezentându-i alternativele de păstrare a disponibilităţilor în produse care fac parte din oferta noastră actuală”, a comunicat Raiffeisen Bank.
Informaţiile primite la redacţie arată că posesorii de depozite în euro au fost chemaţi la bancă pentru a-şi retrage lichidităţile în moneda unică europeană chiar dacă asta implică pierderea dobânzii, care oricum ajunsese la 0,01%. Tot Raiffeisen Bank a decis că economisirea pe termen lung a populaţiei nu mai are sens, banca având deja o criză de supralichiditate, drept care a scos din oferta băncii şi depozitul pentru copii.
Raiffeisen explică faptul că a renunţat la depozitele în euro ale populaţiei şi firmelor prin faptul că plasamentele băncii, atât credite cât şi alte instrumente de investiţii, sunt doar în lei. „În prezent Raiffeisen Bank nu mai atrage depozite în euro de la persoane fizice pentru ca, pe de-o parte, doreşte să încurajeze economisirea în lei, iar pe de altă parte acordă credite de nevoi personale sau imobiliare populaţiei din resursele pe care le atrage din piaţă numai în moneda naţională”, precizează banca.
În mod normal, fiind un contract între părţi, banca îşi poate lua libertatea de a denunţa unilateral contractul, cu condiţia ca această denunţare să nu fie acoperită de clauze abuzive. De asemenea, nu există vreo constrângere pentru instituţia de credit ca ea să anunţe BNR că a renunţat la unul dintre produsele pe care le avea în ofertă. Ea poate face acest lucru, dar nu este obligată.