Raiffeisen Bank pune la bătaie 5 milioane de euro pentru circa 100 de startup-uri care vor câştiga concursul de idei organizat de bancă

05 05. 2021
Vlado Kalinov 3

 

Factory by Raiffeisen este destinat afacerilor inovatoare care sunt la început de drum, dar şi celor aflate doar la stadiul de idee, indiferent de domeniul de activitate. Pe parcursul concursului de idei, antreprenorii vor beneficia, pe lângă finanţare, de îndrumare din partea unor consultanţi în afaceri, de sesiuni de mentorat şi de promovare a produselor sau serviciilor lor.

“În această perioadă, marcată de incertitudini şi instabilitate, antreprenorii caută în piaţă oportunităţi de finanţare şi mentorat. Anul trecut am avut ocazia să susţinem prin intermediul programului factory idei creative şi proiecte de business cu potenţial de a schimba mediul de afaceri românesc. Cumva, anul trecut am simţit cu toţii că spiritul anteprenorial a devenit mai creativ şi mai efervescent, pentru că timpurile speciale aduc schimbari uneori surprinzatoare. Tocmai de aceeaam hotarat ca,din acest an, saacordam antreprenorilor mai mult timp sa-siinscrie proiectele, pe tot parcursul anului, pentru a le oferi posibilitateasa-si contureze un plan de afacericat mai solidsi mai sustenabil. Adaptam astfel programul factory si continuam ce ne-am propus de la inceput: constructia unui ecosistem puternic pentru startup-urile din Romania”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepreşedinte retail la Raiffeisen Bank.

Programul factory este completat, anul acesta, de iniţiativa Startup Studio by factory -un laborator de accelerare prin care antreprenorii pot discuta şi dezbate ideile de afaceri, au acces la resurse de educaţie antreprenorială, mentorat şi îndrumare din partea unor experţi pentru a-şi pune la punct planul de afaceri, arată comunicatul.

“Odată cu extinderea perioadei de înscrieri pe tot parcursul anului, ne aşteptăm la o creştere a numărului de participanţi. În plus, prin componenta educaţională pe care am adăugat-o în acest an programului – Startup Studio by factory, în care s-au înscris, până acum, peste 175 idei de business, credem că antreprenorii care vor aplica pentru finanţare vor avea proiecte mai valoroase şi mai bine pregătite, astfel încât să atragă clienţii şi investitorii”, a adăugat Vladimir Kalinov.

Programul factory are mai multe etape:

  • îscrierea proiectelor pe tot parcursul anului pe raiffesenfactory.ro;
  • evaluarea periodică a proiectelor de către o echipă de experţi Raiffeisen Bank (perioada maximă de evaluare a unui proiect e de 2 luni);
  • sesiuni de interviuri între antreprenorii selectaţi după evaluarea aplicaţiilor şi specialiştii Raiffeisen Bank;
  • anunţarea proiectelor câştigatoare se va face periodic şi vor primi finanţarea de 50.000 de euro;
  • Cîştigătorii vor avea acces la sesiuni de mentorat cu experţi în afaceri, dar şi la clienţi sau investitori;

 

În primele trei ediţii, în fabrica Raiffeisen Bank au ajuns mai mult de 760 de idei de afaceri au fost înscrise în program, iar peste 200 de startup-uri au fost finanţate cu credite în valoare totală de 8 milioane de euro. Mai multe detalii despre program puteţi găsi pe www.raiffeisenfactory.ro.