Raiffeisen Bank România a atras 225 mil. lei, prin vânzare de obligaţiuni cu maturitate de trei ani

Raiffeisen Bank România a atras, miercuri, 225 milioane lei (51 milioane euro), prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate la trei ani şi cu dobândă fixă de 5,5% pe an, printr-un plasament privat adresat investitorilor care cumpără, fiecare, titluri de cel puţin echivalentul în lei a 100.000 de euro.
Economica.net - mie, 24 iul. 2013, 18:53
Raiffeisen Bank România a atras 225 mil. lei, prin vânzare de obligaţiuni cu maturitate de trei ani

Operaţiunea era estimată să se deruleze în perioada 24 – 30 iulie, însă a existat şi posibilitatea încheierii anticipate.

„Conform prospectului pentru listarea pe piata reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a obligaţiunilor negarantate denominate în lei emise de Raiffeisen Bank (…) emitentul anunţă faptul că îşi exercită dreptul de a majora numărul de obligaţiuni emise în cadrul ofertei realizate în conformitate cu art. 15 (1) para (3) din Regulamentul CNVM 1/2006 pâna la 22.500 obligaţiuni”, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Raiffeisen Capital&Investment, firma de brokeraj care a intermediat plasamentul.

Obligaţiunile au o valoare nominală de 10.000 de lei, iar oferta a fost adresată exclusiv investitorilor care cumpără individual obligaţiuni de cel puțin echivalentul în lei a 100.000 de euro, potrivit prospectului de admitere la tranzacţionare la BVB, aprobat marţi de Autoritatea de Surpaveghere Financiară.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a anunţat marţi, cu o zi înaintea plasamentului privat, că a atribuit obligaţiunilor un rating provizoriu (P) Ba1. Ratingul definitiv va fi atribuit după evaluarea completă a documentaţiei emisiunii de obligaţiuni a băncii.

Ratingul provizoriu Ba1 se bazează pe ratingul Ba1 al Raiffeisen Bank pentru depozitele pe termen lung şi nu este constrâns de plafonul A3 al României pentru obligaţiunile în monedă locală.

Obligaţiunile vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În prezent, la BVB sunt cotate patru emisiuni de obligaţiuni corporarative emise de UniCredit Ţiriac Bank (550 milioane lei), Banca Europeană de Investiţii (300 milioane lei), GDF Suez Energy (250 milioane lei) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (130 milioane lei).

Exceptând plasamentul privat derulat de Raiffeisen Bank România miercuri, în acest an pe piaţa locală de capital încă două bănci s-au mai finanţat prin emisiuni de obligaţiuni, respectiv Banca Transilvania (30 milioane euro, în luna mai, adresată doar acţionarilor) şi UniCredit Ţiriac Bank (550 milioane lei, în luna iunie).

Profitul înregistrat de Raiffeisen Bank International în România a stagnat în primul trimestru la 30 milioane euro, pe fondul scăderii veniturilor din dobânzi, creşterii încasărilor din comisioane şi reducerii cheltuielilor şi a provizioanelor.

Profitul după taxe obţinut de banca austriacă în România a variat nesemnificativ, de la 31 milioane euro în primele trei luni ale anului trecut la 30 milioane euro în primul trimestru din acest an. Profitul înainte de taxe a stagnat la 36 milioane euro.

Banca are aproximativ 5.400 de angajaţi în România, cu 526 sucursale, care deservesc aproape 2 milioane de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Criză în România – Încă o gaură. Cel mai mare deficit de cont curent din UE, în primul trimestru din 2025 (date Eurostat)
Criză în România – Încă o gaură. Cel mai mare deficit de cont curent din UE, în primul trimestru din 2025 (date ...
Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 114 miliarde de euro (2,5% din PIB) în primul trimestru din 2025, după un plus de 88,9 miliarde de euro (2% din PIB) în precedentele......
Mediul privat începe să fiarbă: O firmă din Mureș intră în grevă fiscală ca urmare a noilor taxe. Mesaj dur către autorități
Mediul privat începe să fiarbă: O firmă din Mureș intră în grevă fiscală ca urmare a noilor taxe. Mesaj dur către ...
O firmă din Mureș a transmis presei un comunicat în care anunță că intră în grevă fiscală ca urmare a noilor taxe ...
Cele mai mari schimbări în finanţarea sistemului sanitar din ultimii 26 de ani: CASS la pensii peste 3.000 de lei, 7 categorii de persoane nu vor mai fi scutite de la plata CASS, indemnizaţii de concediu medical mai mici pentru concedii scurte
Cele mai mari schimbări în finanţarea sistemului sanitar din ultimii 26 de ani: CASS la pensii peste 3.000 de lei, 7 categorii ...
Indemnizaţiile de concediu medicale acordate pentru boală obişnuită vor scădea pentru concediile scurte, pentru a descuraja ...
Cea mai veche centrală nucleară din lume a fost oprită din cauza caniculei
Cea mai veche centrală nucleară din lume a fost oprită din cauza caniculei
Cel de-al doilea reactor al centralei nucleare Beznau, din Elveţia, aflată în apropierea graniţei cu Germania, a fost ...