Raiffeisen caută cumpărători pentru divizia sa din Polonia

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) şi-ar putea vinde divizia din Polonia, a doua mare unitate a sa din străinătate, după cea din Rusia, informează Bloomberg, citând surse din interiorul băncii.
Economica.net - mie, 17 dec. 2014, 12:23
Raiffeisen caută cumpărători pentru divizia sa din Polonia

Raiffeisen, care a convenit deja cu autorităţile poloneze de reglementare să listeze Raiffeisen Bank Polska la bursa de la Varşovia în cursul anului 2016, a decis să-şi extindă opţiunile şi, în prezent, analizează o posibilă vânzare a acestei divizii, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

De asemenea, sursele citate de Reuters susţin că Raiffeisen a angajat banca Citigroup Inc. pentru intermedierea vânzării.

Cu active de 13,5 miliarde de euro la finele lunii septembrie şi un profit net de 172 milioane zloţi (41 milioane euro) pe primele nouă luni, Raiffeisen Bank Polska este a opta bancă din Polonia. Însă, din cele 12 ţări în care Raiffeisen a fost profitabilă, rentabilitatea fondurilor proprii realizată de divizia din Polonia este cea mai mică.

Purtătorul de cuvânt al Raiffeisen, Susanne Langer, a subliniat că RBI este concentrată pe varianta ofertei publice iniţiale a diviziei sale poloneze, aşa cum a promis autorităţilor de reglementare.

Banca se va ‘concentra pe zonele cele mai atractive’ şi ‘va restructura sau renunţa la activităţile care generează un profit insuficient sau blochează prea mult capital’, a adăugat Langer, fără a oferi detalii.

Polonia a devenit, pentru Raiffeisen, a doua mare piaţă din Europa de Est, în 2012, când a finalizat preluarea băncii Polbank EFG de la grupul elen Eurobank Ergasias. Banca austriacă a plătit 605 milioane de euro pentru această unitate concentrată pe activităţile cu persoanele fizice şi i-a extins operaţiunile prin adăugarea de servicii pentru companii.

În urmă cu un an, Raiffeisen a inclus Polonia pe lista celor şase ‘ţări de bază’ pentru operaţiunile grupului, alături de Rusia, Cehia, Slovacia, România şi Austria, însă, în ultimul raport trimestrial, banca austriacă a renunţat la această listă.

Raiffeisen Bank International a fondat filiala din România în anul 1998. În 2013, banca a obţinut un profit net de 104 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului Otopeni
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti ...
Executivul a aprobat joi indicatorii tehnicoeconomici aferenţi pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului......
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
În această seară, importul de energie electrică s-a apropiat de pragul de 3.000 MW putere instantanee în condițiile ...
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2030
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori ...
Sectorul de distribuţie a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii, ...
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume în magazinele Carrefour
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume ...
Carrefour România anunță că o nouă cooperativă, aflată în localitatea Malu Spart, din județul Giurgiu, intră în ...