Raiffeisen Leasing a înregistrat anul trecut un profit net de 3,12 milioane euro

Raiffeisen Leasing a înregistrat un profit net de 3,12 milioane euro, la finalul anului 2014, în creştere cu 11% faţă de 2013 (2,8 milioane euro), au anunţat, joi, reprezentanţi ai companiei.
Economica.net - joi, 16 apr. 2015, 14:46
Raiffeisen Leasing a înregistrat anul trecut un profit net de 3,12 milioane euro

Numărul total de contracte noi a urmat trendul ascendent al ultimilor ani, ajungând la 2.719 pe finalul anului 2014 (comparativ cu 2.411 în 2013).

Compania a realizat, de asemenea, o creştere a numărului de clienţi activi cu 11%.

Valoarea totală a bunurilor finanţate a fost de 99,3 milioane euro (faţă de 86,4 milioane euro la finalul anului 2013).

Din totalul volumelor finanţate, contribuţia Raiffeisen Bank a fost de 67% .

Distribuţia pe tipuri de active finanţate în 2014 a fost la echipamente de 27%, vehicule comerciale şi autoturisme 73%.

‘Suntem bucuroşi că rezultatele din 2014 continuă dinamica ascendentă pe care ne-am înscris în ultimii ani, atât în termeni de volume finanţate, cât şi în termeni de profit. Profitul obţinut, corelat cu valoarea volumelor finanţate reprezintă pentru noi o confirmare a eficienţei modelului de business pe care ni l-am asumat, care se transpune în calitatea vânzărilor, dimensionarea corecta a costurilor şi eficientizarea fluxurilor de lucru în relaţia cu clienţii noştri’, a declarat Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing.

În ceea ce priveşte distribuţia pe tipuri de bunuri finanţate, pe zona de echipamente se remarcă o creştere de 30% a echipamentelor agricole.

Creşterile s-au resimţit, de asemenea, la nivelul echipamentelor de prelucrare a lemnului, prelucrarea metalelor şi motostivuitoare.

Vehiculele au crescut cu 23,8% în 2014, creşterea fiind susţinută de segmentul vehiculelor comerciale.

Raiffeisen Leasing este membra a grupului financiar austriac Raiffeisen şi activează pe piaţa românească din anul 2002.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica din Dumbrăvița, iar construcția altor două, la celelalte situri din......
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a ajuns anul trecut la un portofoliu de 2.350.000 de poliţe, ceea ce ...
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, ...
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru alocarea de fonduri pentru repararea ...