Raiffeisen nu are în vedere noi achiziţii în Europa Centrală şi de Est

Economica.net
20 06. 2012
raiffeisen_05744400

Herbert Stepic a precizat că Raiffeisen are în continuare încredere în regiunea Europei Centrale şi de Est, în pofida faptului că agenţia de evaluare Moody’s a retrogradat primele trei mari bănci austriece, inclusiv RBI, tocmai pentru expunerea lor pe Europa centrală şi de Est.

‘Suntem orientaţi spre o dezvoltare organică pe cele 18 pieţe pe care operăm. Acest lucru înseamnă că nu avem în vedere o nouă extindere regională’, a declarat Herbert Stepic acţionarilor la cea dea doua adunare anuală de la fuziunea RZB şi Raiffeisen International în 2010.

‘Regiunea Europei Centrale şi de Est este în continuare atractivă şi va rămâne motorul de creştere al Europei. Este în firea analiştilor să fie sceptici’, a adăugat Herbert Stepic.

Raiffeisen, care se luptă cu rivalalul Erste Group Bank pentru poziţia a doua pe piaţa bancară din CEE după liderul UniCredit Bank Austria, şi-a consolidat poziţia în acest an după preluarea băncii poloneze Polbank.

Herbert Stepic a mai spus că RBI nu are o expunere suverană pe Grecia, Irlanda, Spania şi Portugalia, iar în cazul Italiei o expunere de aproximativ 25 milioane de euro nu poate fi considerată una semnificativă. De asemenea, Stepic a informat că RBI dispune de o rezervă de lichiditate de 25 miliarde de euro, cu care poate face faţă eventualelor crize şi şocuri.

Raiffeisen Bank International (RBI) are 59.000 de angajaţi, iar subsidiarele sale deservesc 13,8 milioane de clienţi. Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare clienţilor persoane fizice, IMM-uri sau corporaţii. Raiffeisen Bank are o reţea de 543 de agenţii în toată ţara care deservesc aproximativ două milioane clienţi persoane fizice, 100.000 de IMM-uri şi peste 6.800 corporaţii mari şi medii.