Raiffeisen: Tensiunile politice vor scădea numai temporar, incertitudinile vor persista

Economica.net
21 08. 2012
raiffeisen_05744400_56680800

Reacţia pieţei a fost limitată, leul s-a apreciat cu 0,2% faţă de euro, în urma anunţării deciziei Curţii Costituţionale, care era cel mai probabil scenariu, în pofida contextului marcat de agitaţie intensă şi incertitudini, arată analiştii băncii.

„Pe termen foarte scurt ne aşteptăm ca intensitatea tensiunilor politice să se diminueze, dar numai pentru a reveni apoi la nivelul atins înainte de votul de suspendare a preşedintelui în Parlament, de pe 6 iulie”, se aşteaptă economiştii Raiffeisen.

Aceştia se aşteaptă ca în lunile următoare să persiste incertitudinile politice.

„În lunile următoare anticipăm că incertitudinile legate de evoluţiile politice să persiste, având în vedere relaţiile tensionate dintre preşedintele Băsescu şi actuala majoritate din Parlament, dominat de USL, precum şi alegerile parlamentare care vor avea loc spre sfârşitul acestui an”, potrivit notei.

Analiştii băncii apreciază că problemele politice, alături de aversiunea faţă de risc de pe pieţele externe şi intrările reduse de capital străin vor continua probabil să exercite presiuni asupra leului şi randamentelor obligaţiunilor.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.