Raiffeisen vinde subsidiara din Bulgaria pentru a se concentra pe pieţele cheie

15 11. 2021
raiffeisen_760439_47154100

În urma vânzării, indicele de capital CET1 al Raiffeisen va creşte cu aproximativ 90 de puncte de bază iar banca va putea aloca capital suplimentar pentru a stimula creşterea pe pieţele sale cheie, a anunţat într-un comunicat creditorul austriac.

Tranzacţia ar urma să se finalizeze până la mijlocul anului viitor, a precizat Raiffeisen.

Pe piaţa bulgară, Raiffeisen este pe locul şase, având o reţea de 122 de sucursale.

Este a doua achiziţie din acest an a KBC în statul balcanic, după cumpărarea diviziei de asigurări de viaţă a NN Bulgaria.

„Suntem un jucător puternic în Bulgaria, oferind servicii bancare, de asigurări, de gestionare a activelor şi de leasing. Achiziţionarea subsidiarei Raiffeisen din Bulgaria este o altă dovadă a angajamentului nostru faţă de piaţa bulgară şi faţă de sprijinirea economiei bulgare”, a afirmat Johan Thijs, şeful KBC.

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piaţa bancară din România şi peste 2,22 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are mai mult de 4.600 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţara, 660 de ATM-uri, 450 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 25.600 de POS-uri.