Raiffeisen vrea să vândă filiala din Ucraina
„Testăm permanent piaţa şi, normal, derulăm şi negocieri, însă vom decide la momentul potrivit. (…) Bineînţeles, unele pieţe sunt sub o supraveghere specială”, a declarat Sevelda jurnaliştilor austrieci în timpul unui eveniment organizat la Bucureşti.
Raiffeisen primeşte „tot timpul” întrebări din partea investitorilor interesţi de achiziţia subsidiarei ucrainene Aval, a adăugat Sevelda, citat de Reuters.
Publicaţia americană Forbes a scris recent că există doi posibili cumpărători pentru preluarea Aval, care anul trecut a obţinut un profit de 33 de milioane de euro. Raiffeisen a cumpărat banca în 2005, pentru 1,05 miliarde de dolari.
Investitorii se tem că Ucraina s-ar putea confrunta cu un război economic cu Rusia, din cauza planurilor guvernului de la Kiev de a semna un acord de liber schimb cu UE.
Erste Bank s-a retras deja din Ucraina, iar Bank Austria analizează vânzarea diviziei Ukrsotsbank, cumpărată în 2008.
Raiffeisen intenţionează să-şi menţină prezenţa pe pieţe cu oportunităţi de creştere, precum Polonia, Rusia şi România, a spus Sevelda, citat de Reuters.
Vânzarea Aval ar ajuta Raiffeisen să restituie un ajutor de stat de 1,75 miliarde de euro până în 2017, pentru care va derula probabil şi o majorare de capital.
Raiffeisen Bank România a obţinut în primul semestru un profit net de 60 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea activelor a scăzut cu 1% faţă de iunie 2012, la 5,59 miliarde euro.