Raiffeisen Zentralbank ar putea emite obligaţiuni subordonate de 500 milioane de euro – Bloomberg

Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB), banca mamă a Raiffeisen Bank International AG (RBI), vrea să vândă obligaţiuni subordonate de 500 milioane de euro (623 milioane de dolari) clienţilor şi partenerilor de afaceri, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - joi, 11 dec. 2014, 16:34
Raiffeisen Zentralbank ar putea emite obligaţiuni subordonate de 500 milioane de euro - Bloomberg

RZB – nelistată la bursă – caută cumpărători pentru obligaţiuni de tip ‘junior’ cu scadenţa la zece ani, care pot fi răscumpărate după cinci ani. Oferta este disponibilă numai pentru un grup redus de investitori care au legături strânse cu banca, susţin sursele.

Reprezentanţii Raiffeisen Zentralbank nu au comentat informaţia.

În ianuarie, RBI şi-a majorat capitalul cu aproximativ 3,8 miliarde de dolari, pentru a-şi întări bilanţul şi a achita ajutorul de stat.

Luna trecută, Raiffeisen Bank International a avertizat că provizioanele pentru creditele neperformante vor creşte anul acesta la cel puţin 57%, deoarece situaţia din Ucraina se înrăutăţeşte. Raiffeisen, care deţine cea mai mare bancă străină din Ucraina şi a treia mare bancă din Rusia, se aşteaptă ca în 2014 provizioanele pentru creditele neperformante să crească la 1,8 miliarde de euro (2,3 miliarde de dolari), de la 1,2 miliarde de euro în 2013. În octombrie, RBI estima provizioane de risc de 1,5-1,7 miliarde de euro anul acesta.

‘Criza din Ucraina a avut ca rezultat o majorare semnificativă a costurilor de risc, iar mediul legislativ ostil din Ungaria a dus la costuri suplimentare. Rezultatul operaţional a rămas aproape stabil comparativ cu trimestrul precedent’, a afirmat recent directorul general al Raiffeisen Bank International, Karl Sevelda. Până acum, provizioanele pentru noile reglementări din Ungaria s-au ridicat la 272 milioane de euro, uşor peste cele 240 milioane de euro estimate anterior de bancă, a anunţat şeful băncii austriece.

În trimestrul trei din 2014, banca a înregistrat pierderi nete de 119 milioane de euro, faţă de un profit net de 134 milioane de euro în perioada similară din 2013. Analiştii se aşteptau la pierderi de 137 milioane de euro.

Băncile austriece, în special Bank Austria, Erste Group Bank AG şi Raiffeisen Bank International AG (RBI), sunt cei mai mari creditori ai fostelor state comuniste din Europa de Est şi au o prezenţă importantă inclusiv în România.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”
Numărul protestatarilor prezenți la mitingul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depășit zece mii - după unele estimări chiar mai mult - iar, conform Jandarmeriei București......
Controverse în guvernul german pe tema ajutoarelor pentru Ucraina
Controverse în guvernul german pe tema ajutoarelor pentru Ucraina
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atenţionat în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea reducerea sprijinului ...
Grilele notarilor 2025 în București. După trei ani de stagnare, valorile apartamentelor au fost actualizate în creștere
Grilele notarilor 2025 în București. După trei ani de stagnare, valorile apartamentelor au fost actualizate în creștere
Notarii au publicat grilele cu valorile apartamentelor valabile pentru 2025, în București. După trei ani în care valorile ...
Ministerul de Interne își extinde centrul de date cu o investiție estimată la 720 mil. lei
Ministerul de Interne își extinde centrul de date cu o investiție estimată la 720 mil. lei
Ministerul Afacerilor Interne anunţă o licitaţie pentru furnizarea de echipamente informatice şi licenţe software, în ...