Rajoy: Spania se împrumută tot mai greu

Spania are dificultăţi de finanţare din cauza creşterii costurilor împrumuturilor, a declarat miercuri premierul Mariano Rajoy, ceea ce scoate în evidenţă impactul tot mai mare al crizei din zona euro, amplificată de blocajul politic din Grecia, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 13:13
Rajoy: Spania se împrumută tot mai greu

„Este o situaţie dificilă şi complicată. Primele de risc au crescut foarte mult, astfel că este dificil să te finanţezi la un preţ rezonabil”, a declarat Rajoy pe holurile Parlamentului de la Madrid.

Spania se va confrunta cu preţuri „astronomice” de finanţare, dacă nu va reduce deficitul, a afirmat mai târziu premierul, în timpul unei dezbateri parlamentare săptămânale.

Riscul de ţară al Spaniei, măsurat prin spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor spaniole şi cele germane de referinţă, a urcat miercuri la peste 5 puncte procentuale, la cel mai ridicat nivel de la crearea euro, revenind ulterior la 4,75 puncte.

Creşterea spread-ului reflectă îngrijorarea legată de incertitudinile politice din Grecia, care ar putea avea ca deznodământ ieşirea statului elen din zona euro, ca şi teama că Spania, a cărei economie este în recesiune, va fi incapabilă să reducă deficitul bugetar din acest an la 5,3%.

Spania a emis peste jumătate din obligaţiunile pe care trebuie să le vândă în acest an, dar costurile împrumuturilor au urcat la ultimele licitaţii.

„În Spania cred că luăm măsurile care trebuie luate. Trebuie să continuăm să reducem cheltuielile publice”, a spus Rajoy.

El a arătat că Europa a trebuit la rândul ei să ia măsuri, dar Spania trebuie să se concentreze pe a-şi pune ordine în propria casă, în loc să ceară ajutor de la Banca Centrală Europeană.

În privinţa Greciei, Rajoy consideră că ar fi „o eroare majoră” să iasă din zona euro.
Guvernul a aprobat recent noi măsuri pentru consolidarea sectorului bancar,care includ creşterea provizioanelor pentru creditele imobiliare neperformante cu 30 de miliarde de euro, fără să convingă pe deplin investitorii că a rezolvat problemele.

Guvernul de la Madrid şi cele 17 regiuni autonome trebuie să reducă cheltuielile în acest an cu circa 40 de miliarde de euro, dar există îndoieli că acest lucru este posibil.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...