Raluca Prună a numit grupul care va lucra la modificarea pachetului legilor justiţiei

Economica.net
10 02. 2016
justice_33655600

Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai ministerului Justiţiei, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Institutului Naţional al Magistraturii şi ai asociaţiilor magistraţilor.

Potrivit ordinului, obiectivul grupului de lucru, care îşi va desfăşura activitatea până la data de 30 aprilie, este de a propune modificări la pachetul legilor justiţiei în vederea lansării acestora în dezbatere publică.

Coordonatorul grupului de lucru va fi Cristina Ciobanu-Dordea, consilier al ministrului Justiţiei, iar printre membrii se află, din partea MJ – secretarii de stat Florin Aurel Moţiu şi Adrian Baboi Stroe, precum şi directorul Direcţiei elaborare acte normative, Alina Rădoi. Din partea CSM fac parte judecătorii Adrian Bordea (membru CSM) şi Constantin Nicolae şi procurorul Gheorghe Muscalu (membru CSM), din partea ÎCCJ – judecătorul Mariana Ghena, iar din partea PÎCCJ – procurorul Daniela Briţa.

De asemenea, în grupul de lucru se mai află judecătorii Gabriela Baltag, Dan Spânu, Andreea Ciucă, Dana Gârbovan, Ioan Neamţ, Ionuţ Militaru şi Dragoş Călin, din partea Asociaţiei Magistraţilor din România, a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România şi a Forumului Judecătorilor din România, şi procurorii Elena Iordache şi Constantin Sima, din partea Asociaţiei Procurorilor din România.