Raluca Turcan a anunțat că a semnat ordinul de ministru prin care se vor evalua dosarele din sistemul public de pensii

Economica.net
28 01. 2021
118923125_3416540635076932_1795042598433902245_n_98953400

„Am emis astăzi ordinul de ministru prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, așa cum prevede art. 157 alin. 2 din Legea 127, publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019”, a scris Turcan.

Potrivit ministrului, această procedură a fost lansată cu întârziere, pentru că ar fi trebuit să înceapă încă de acum mai bine de un an, în octombrie 2019, fiind o etapă necesară pentru începerea procesului de recalculare a pensiilor.

„Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis ordinul de ministru conform aceluiași articol (90 de zile după publicarea legii). Acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare recalculării pensiilor. Obiectivul nostru este să realizăm recalcularea după o lege nouă, care să facă reformă în sistemul public de pensii și care să aducă echitate pentru milioanele de oameni, într-un format sustenabil din punct de vedere economic”, a precizat Raluca Turcan.

Prin evaluarea dosarelor de pensie se va putea face o bază de date în care se vor colecta informațiile strânse și care va fi folosită în procesul de recalculare a pensiilor.

„Concret, evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituită pe baza informațiilor colectate din sursele în format electronic sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii și care va fi ulterior folosită, prin sistemul informatic al CNPP, pentru realizarea operațiunilor de recalculare și punere în plată a pensiilor recalculate. Am alocat acestui proces maximum 1 an și jumătate, suficient timp pentru ca noul proiect de lege a sistemului public de pensii, la care am început deja să lucrăm, să fie definitivat”, a explicat ministrul.

Ministrul a susținut că reforma sistemului de pensii se va baza pe principiile contributivității și echității. Procesul de evaluare a dosarelor este laborios și în urma lui urmează să se recalculeze aproape 5 milioane de pensii.

„Reforma pe care o vom face se va organiza în jurul a două concepte cheie: contributivitate și echitate. Vom acționa pe două direcții principale: Recalcularea după o nouă lege care va înlocui Legea 127 și estimăm ca în jumătate de an să avem deja un punct de vedere bine argumentat în acest sens; Identificarea unei soluții legislative pentru a aduce și pensiile speciale la un nivel de echilibru între contributivitate și criteriul favorizant. Țin să mulțumesc echipei Ministerului Muncii care lucrează într-un ritm foarte intens la acest proiect, echipei Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale care vor avea de susținut efortul important de evaluare și apoi, de recalculare a celor aproape 5 milioane de pensii din sistemul public”, a încheiat Turcan.