Raluca Turcan: Guvernul va susține universitățile cu 10 milioane de euro pentru cumpărarea de măști și dezinfectanți

Economica.net
19 09. 2020
118923125_3416540635076932_1795042598433902245_n_98953400

„La Consiliul Naţional al Rectorilor de la Braşov am anunţat că, împreună cu Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, vom lansa la nivelul Guvernului o schemă de decontare pentru universităţi de 10 milioane de euro, pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi pentru anul şcolar universitar în curs”, a scris Turcan.

Ea a mai spus că vor fi decontate 50 de milioane de euro pentrua chiziţia de dispozitive electronice pentru studenţii defavorizaţi.

„Decontarea va funcționa pe același principiu ca și schema de decontare pentru tablete, măști și dezinfectanți din învățământul preuniversitar”, a mai precizat Turcan.

Potrivit vicepremierului, aceste scheme de decontare sunt foarte eficiente.

„Ele au fost aplicate la achiziţia de echipamente şi materiale medicale pentru care, de la un plafon de 350 de milioane de euro ne apropiem deja de 1 miliard”, a adăugat Raluca Turcan.