Raluca Turcan: Neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei va intra în vigoare de la 1 octombrie

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că proiectul liberal depus de către ea privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei va intra în vigoare de la 1 octombrie.
AGERPRES - S, 31 aug. 2024, 13:24
Raluca Turcan: Neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei va intra în vigoare de la 1 octombrie

„Tot ca parte componentă a reformei pensiilor, mă bucur că săptămâna viitoare, alături de colegii din coaliţia de guvernare, vom vota în Parlament proiectul legislativ pe care eu l-am iniţiat şi depus, în anul 2022, pentru majorarea, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului de la care se impozitează veniturile din pensii. Chiar dacă eu mi-am dorit ca această măsură să intre în vigoare de anul trecut, de la 1 ianuarie 2023, este foarte bine că acest lucru se întâmplă şi de la 1 octombrie 2024”, a afirmat Raluca Turcan, liderul PNL Sibiu, relatează Agerpres.

Aceasta a mai declarat că îşi doreşte ca toate erorile privind recalcularea pensiilor „să fie eliminate prin verificări minuţioase la nivelul caselor teritoriale de pensii”.

„Ca fost ministru al Muncii, care a demarat reforma pensiilor, care a făcut posibilă digitizarea tuturor dosarelor de pensii, nu pot să nu afirm că este regretabil că o asemenea reformă, care aduce echitate în sistem şi majorări semnificative pentru aproximativ 83% dintre pensionari la nivel naţional, a fost umbrită prin anumite erori de calcul şi, mai ales, prin erori de comunicare. De la bun început şi pe fiecare decizie de pensie trebuia să se scrie, negru pe alb, că nicio pensie nu va scădea prin recalculare! Îmi doresc ca toate eventualele erori să fie eliminate prin verificări minuţioase la nivelul caselor teritoriale de pensii şi niciun pensionar să nu fie nedreptăţit, în final”, a mai declarat ministrul Raluca Turcan.

Coaliţia de guvernare, întrunită joi în şedinţă, a decis ca proiectul de lege privind ridicarea pragului de impozitare la pensii de la 2.000 la 3.000 de lei să fie adoptat în Parlament, fiind vorba despre proiectul PNL depus de Raluca Turcan, au declarat joi, pentru Agerpres, surse politice.

Ministrul Raluca Turcan a afirmat, joi, legat de creşterea plafonului de impozitare a pensiilor, că ar fi „cel mai corect” un vot „rapid” în Camera Deputaţilor pe proiectul în domeniu promovat de liberali în 2022 şi care are susţinerea tuturor parlamentarilor, fiind adoptat deja de Senat. În opinia ei, prin intenţia Guvernului de a interveni printr-o ordonanţă de urgenţă în privinţa creşterii plafonului de impozitare a pensiilor se creează o „premisă de neconstituţionalitate” şi se poate „vulnerabiliza” o măsură foarte importantă.

Te-ar mai putea interesa și
Gaze: Blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească ar putea avea același impact ca Neptun Deep – Christina Verchere, CEO OMV Petrom
Gaze: Blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească ar putea avea același impact ca Neptun Deep – Christina Verchere, ...
Perimetrul Han Asparuh din Bulgaria, operat de OMV Petrom, ar putea avea același impact pentru Bulgaria și țările vecine la fel ca blocul Neptun Deep din România, a declarat Christina Verchere,......
Dragoș Pîslaru: Circa 17.000 de proiecte finanțate prin PNRR vor fi puse într-o bază de date indexabilă și monitorizată printr-un sistem semafor
Dragoș Pîslaru: Circa 17.000 de proiecte finanțate prin PNRR vor fi puse într-o bază de date indexabilă și monitorizată ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va introduce o raportare de tip date deschise, cu toate proiectele ...
Tranzacție pe piața de soliții IT destinate HoReCa. Compania românească Bit Soft a fost cumpărată de canadienii de la Volaris
Tranzacție pe piața de soliții IT destinate HoReCa. Compania românească Bit Soft a fost cumpărată de canadienii de ...
Bit Soft, un furnizor de top de soluții integrate pentru industria ospitalității în România, Ungaria, Franța și Bulgaria, ...
Metrorex, evacuată din sediul central din Palatul CFR – Club Feroviar
Metrorex, evacuată din sediul central din Palatul CFR – Club Feroviar
Societatea Metrorex va trebui să părăsească sediul central din Palatul CFR pe care îl ocupă încă de la înființarea ...