Raluca Turcan: USL e ca o persoană cu probleme de băutură

Economica.net
21 11. 2011

Deputatul PDL Raluca Turcan a scris, luni, pe blogul său, că „USL a intrat din nou în nebunia suspendării” preşedintelui Traian Băsescu şi nu se poate opri, „la fel ca o persoană cu probleme de băutură”.

„Nu e nicio surpriză faptul că PSD si PNL merg înainte cu tema suspendării preşedintelui. Suprinzător ar fi fost să se oprească. Însă la USL aşa ceva e imposibil. La fel ca o persoană cu probleme de băutură care nu se poate opri după primul pahar, USL a intrat din nou în nebunia suspendării şi nu se poate opri. Sper însă că această aventură se va termina mai repede decât în 2007, fiindcă azi avem o majoritate parlamentară care înţelege riscurile unei astfel de acţiuni profund nocive”, a susţinut Turcan, într-o postare pe blog intitulată „Întoarcerea suspendacilor, la fel de iresponsabili ca în 2007”.

Liderii USL au anunţat, luni, că au decis declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că PSD, PNL şi PC urmează să desemneze reprezentanţi proprii într-o comisie comună a USL care să redacteze cererea de suspendare care va fi trimisă Parlamentului.