Raport: 99% dintre angajaţi şi-ar dori să lucreze, uneori, de la distanţă; fenomenul de shadow IT se poate amplifica
„Aproape orice angajat (99%) ar dori uneori să lucreze uneori de la distanţă, conform raportului „State of Remote Work”. Realitatea arată că această „dorinţă” se poate transforma uşor în „trebuinţă”. În martie 2020, multe companii de top din industrie, cum ar fi General Motors, Apple, JP Morgan, dar şi organizaţii mai mici din întreaga lume, şi-au mutat angajaţii de la birouri, acasă, din cauza pandemiei COVID-19. Într-un astfel de scenariu, devine extrem de important pentru administratori să se asigure că atât datele corporative, cât şi cele personale, rămân în siguranţă. Utilizarea SaaS ajută companiile şi angajaţii să fie agili, să lucreze de la distanţă şi să rămână conectaţi chiar şi atunci când nu sunt la birou. Dar pe lângă serviciile corporative autorizate, angajaţii pot alege să folosească alte aplicaţii din proprie iniţiativă sau să amestece obiceiurile profesionale cu cele personale – generând ceea ce se numeşte shadow IT. Fie că este vorba de mesagerie, servicii de partajare a fişierelor sau orice fel de instrumente pentru muncă sau chiar nevoi personale pe dispozitivele companiei, nivelul de securitate în astfel de aplicaţii poate deveni incert”, susţin experţii, Kaspersky.
În acest context, Kaspersky propune o nouă ediţie a soluţiei de securitate Endpoint Security Cloud care oferă întreprinderilor o vizibilitate mai mare în ceea ce priveşte shadow IT.
Potrivit sursei citate, cu noua funcţie de descoperire a serviciului cloud, un administrator IT poate asigura respectarea politicilor de securitate corporativă, controlând potenţialele utilizări neautorizate ale aplicaţiilor şi site-urilor de către angajaţi. În acest mod, controlul asupra serviciilor cloud va ajuta organizaţia să reducă la minimum riscul ca datele corporative să fie expuse unui atac, permiţând în acelaşi timp angajaţilor să lucreze de oriunde.
„Kaspersky Endpoint Security Cloud poate ajuta administratorii IT să menţină un nivel mai ridicat de transparenţă în ceea ce priveşte IT-ul companiei şi să se asigure, totodată, că în cadrul organizaţiei lor sunt utilizate doar servicii cloud de încredere. Funcţia de descoperire a serviciului cloud le permite să stabilească lista serviciilor cloud autorizate, care respectă politicile de securitate corporativă şi să se asigure, în acelaşi timp, că această listă este respectată. Datele despre categoriile de servicii şi aplicaţii utilizate sunt vizibile într-un dashboard, iar un administrator poate regla accesul la ele pentru diferite profiluri de utilizator, setând privilegii pentru diferite grupuri, în funcţie de nevoile de lucru”, notează compania.
Kaspersky Endpoint Security Cloud include şi Kaspersky Security for Microsoft Office 365, prin care sunt protejate toate aplicaţiile din suita Office 365, inclusiv Exchange Online, OneDrive, SharePoint Online. De asemenea, se asigură distribuirea fişierelor prin Microsoft Teams în condiţii de respectare a confidenţialităţii.
Protecţia împotriva ameninţărilor prin e-mail este activată printr-un motor anti-phishing, bazat pe o reţea neurală, care utilizează peste o mie de criterii pentru a detecta e-mailuri de tip phishing, precum şi o bază de date URL-uri nocive, anti-spoofing şi prevenirea compromiterii e-mailurilor corporative.
În plus, scanarea fişierelor încărcate în SharePoint Online, OneDrive şi Microsoft Teams asigură faptul că acestea nu conţin programe malware şi nu se răspândesc în endpoint-uri ale companiei.