Raport al Curţii de Conturi – Performanţa CFR Marfă a fost influenţată nefavorabil şi de acţiunea/inacţiunea autorităţii publice tutelare
Performanţa CFR Marfă a fost influenţată nefavorabil şi de acţiunea/inacţiunea autorităţii publice tutelare, precum şi a administratorului infrastructurii, relevă un raoort de audit al Curţii de Conturi, potrivit căruia starea infrastructurii reprezintă principalul factor defavorizant al transportului feroviar de marfă în România, activitatea de reparare a parcului de locomotive şi vagoane a fost subfinanţată, iar reprezentanţii autorităţii publice tutelare în AGA a CFR Marfă, precum şi membrii CA şi Directorul general al CFR Marfă nu au acţionat în toate cazurile pentru apărarea intereselor societăţii şi nu s-au implicat suficient în urmărirea modului de implementare a deciziilor. Documentul consemnează şi că nu au fost luate măsuri suficiente şi adecvate pentru realizarea obiectivului strategiei guvernamentale privind privatizarea societăţii, respectiv acela de maximizare a preţului care poate fi obţinut din vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat şi subliniază că o eventuală decizie privind vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la societate nu ar produce efectul scontat, respectiv de maximizare a veniturilor bugetare, relatează News.ro.
Acţiunea de audit s-a desfăşurat în perioada 2 septembrie 2019 – 18 decembrie 2020 la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A şi la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a vizat perioada ianuarie 2014 – 30 iunie 2020.
– În perioada 2014-2018 au existat numeroase angajamente asumate de către autorităţile române în încercarea de elaborare a unor strategii pentru restructurarea şi privatizarea CFR Marfă. Insuficienta implicare a conducerii Ministerului Transporturilor şi a conducerii CFR Marfă au dus însă la nepunerea acestora în practică şi a creat premisele declanşării investigaţiei Comisiei Europene privind măsurile de ajutor de stat acordate CFR Marfă, cu consecinţa repunerii datoriilor pe rolul companiei şi afectării semnificative a capacităţii de plată a societăţii auditate”, indică
– Nu au fost luate măsuri suficiente şi adecvate pentru realizarea obiectivului strategiei guvernamentale privind privatizarea societăţii, respectiv acela de maximizare a preţului care poate fi obţinut din vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat. Având în vedere pierderile acumulate de societate şi faptul că acţiunile aducătoare de dividende sunt în general preferate de investitori, în opinia echipei de audit, în situaţia actuală, o eventuală decizie privind vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la societate nu ar produce efectul scontat, respectiv de maximizare a veniturilor bugetare.
– Starea infrastructurii reprezintă principalul factor defavorizant al transportului feroviar de marfă în România, comparativ cu transportul rutier. Performanţa transportului feroviar de marfă este afectată semnificativ de starea deteriorată a reţelei feroviare. Situaţia este agravată de finanţarea insuficientă a infrastructurii feroviare de la bugetul statului, dar şi ca urmare a gradului redus de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile, generat de eficacitatea scăzută a demersurilor CN CFR.
Citește mai departe pe News.ro.