Raport CE: România continuă să facă progrese în realizarea obiectivelor agendei digitale europene

Astfel, acoperirea în bandă largă fixă este de 90% în România. Banda de transmisie fixă a crescut în ţara noastră la 18,9%, nivel care este încă mult sub media UE, de 29,9%. Numărul de linii de bandă largă fixe a ajuns la peste 3,79 milioane în ianuarie 2014, reprezentând a noua cea mai mare valoare de linii din UE, iar rapiditatea de acoperire în bandă largă (cel puţin 30 Mbps) a ajuns la 10,5%, ceea ce este cu mult peste media UE, de 6,3%. Utilizatorii de telefonie mobilă în bandă largă a ajuns la peste 8,15 milioane în ianuarie 2014. În ceea ce priveşte acoperirea LTE, trei operatori oferă servicii LTE din octombrie 2013, cu un accent pe zonele urbane.

Conform raportului, piaţa telecomunicaţiilor din România a înregistrat în anul 2012 venituri de 3,65 miliarde de euro (în creştere cu 1,2% faţă de anul 2011) şi investiţii în valoare de 0,61 miliarde de euro (în creştere cu 8,8% faţă de anul precedent).

Structura pieţei de bandă largă a cuprins 791 de operatori care oferă acces la internet în bandă largă fixă (în scădere de la 949 în decembrie 2012), din care 36 prin reţelele de cablu, 170 de fibre, 159 de radio, 14 de xDSL, 659 prin cablu UTP / FTP. 51 de noi operatori au intrat pe piaţă în a doua jumătate a anului 2013 (66 în prima jumătate a anului 2013), folosind tehnologia de fibră optică, radio sau UTP / FTP, pe baza informaţiilor furnizate de către ANCOM.

Pentru statele membre, raportul constată că veniturile acestui sector de activitate au scăzut din nou în 2013, însă volumul investiţiilor începe să crească, iar serviciile de telefonie tradiţională sunt din ce în ce mai puţin utilizate, pe măsură ce serviciile de internet (VoIP) devin tot mai populare, traficul de date se află în creştere rapidă. Totodată, costurile apelurilor vocale mobile şi ale serviciilor de date sunt mai ridicate în UE decât în SUA, în timp ce serviciile mobile sunt utilizate mai frecvent în SUA, ceea ce a antrenat o creştere a ‘venitului mediu pe utilizator’ în Statele Unite ale Americii.

Numai Danemarca, Germania, Letonia şi Malta au îndeplinit obiectivul pentru 2012 care constă în autorizarea benzilor de frecvenţă specifice. În cele din urmă, 21 de state membre au reuşit să atingă obiectivul în 2013, dar întârzierea în alocarea benzii de 800 MHz a încetinit în mod semnificativ introducerea reţelelor mobile 4G în întreaga UE.

De asemenea, din raport reiese că, în unele state membre, printre care Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Franţa, Luxemburg, Malta şi Polonia, accesul la o infrastructură pasivă de telecomunicaţii este fragmentat, complex şi greoi.

Documentul mai constată că există diferenţe considerabile între statele membre în ceea ce priveşte tarifele cu ridicata pentru portabilitatea numerelor, şi anume costul perceput unui operator concurent pentru transferul numărului unui abonat.

Majoritatea ţărilor europene au instituit programe în materie de bandă largă (cu excepţia Greciei, a României şi a Ciprului, care sunt pe punctul de a-şi finaliza programele lor naţionale); modul de finanţare a proiectelor naţionale în materie de bandă largă variază considerabil de la o ţară la alta (acestea pot fi finanţate, de exemplu, prin intermediul fondurilor publice naţionale, sub formă de ajutoare de stat, sau prin intermediul fondurilor structurale ale UE).

Raportul trece în revistă o serie de aspecte normative: reglementarea pieţei, programe şi finanţarea proiectelor în materie de bandă largă, autorităţi naţionale de reglementare, autorizări, gestionarea spectrului de frecvenţe, drepturi de trecere şi accesul la infrastructura pasivă, acces şi interconectare, aspecte legate de consumatori, servicii universale şi neutralitatea reţelei. Aceste aspecte sunt descrise în contextul evoluţiei pieţei, al competitivităţii şi al obiectivelor agendei digitale. Raportul acoperă perioada cuprinsă între luna ianuarie 2012 şi luna decembrie 2013.