Raport Covid-19: 10.141 de cazuri noi din peste 34.000 de teste. Rata de pozitivare e aproape de 30%

Un număr de 10.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 34.000 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
AGERPRES - lun, 18 oct. 2021, 13:28
Raport Covid-19: 10.141 de cazuri noi din peste 34.000 de teste. Rata de pozitivare e aproape de 30%

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.467.401 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 1.245.422 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 10.008.631 teste RT-PCR şi 3.925.458 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR (6.905 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.522 la cerere) şi 23.183 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 819 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

GCS: 261 de decese la bolnavi de COVID-19, printre care două tinere de 19 şi 20 de ani nevaccinate

Un număr de 261 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

Un pacient decedat a fost infectat în Austria şi raportat de DSP Bihor.

Printre persoanele decedate se află o tânără de 19 ani, din judeţul Hunedoara, nevaccinată şi care prezenta comorbidităţi, precum şi o tânără de 20 de ani, din judeţul Satu Mare, nevaccinată şi care, de asemenea, prezenta comorbidităţi.

Potrivit GCS, decesele s-au înregistrat la 134 bărbaţi şi 127 femei infectaţi cu COVID-19, internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi din Bucureşti.

Dintre cele 261 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, unul la categoria de vârstă 20-29 ani, trei la categoria de vârstă 30-39 ani, şapte la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 59 la categoria de vârstă 60-69 ani, 99 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform GCS, 231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 21 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru nouă pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 261 de pacienţi decedaţi, 238 erau nevaccinaţi şi 23 vaccinaţi. Cei 23 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani. 22 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi.

De la începutul pandemiei, în total, 42.042 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

Cele mai multe cazuri noi de COVID – în Capitală (2.546), Constanţa (678), Timiş (569)

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 2.546 şi judeţele Constanţa – 678, Timiş – 569, Braşov – 537, Galaţi – 521, Argeş – 401, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Covasna – 38, Vrancea – 40, Maramureş – 44, Sălaj – 60, Satu Mare – 69, Harghita – 77, Caraş-Severin – 81.

Capitala are o incidenţă de 16,42 cazuri la mia de locuitori.

Judeţul Ilfov se situează însă pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulată la 14 zile, cu 17,03 cazuri la mia de locuitori. Incidenţe mari înregistrează şi judeţele Timiş – 10,44 şi Prahova – 9,18.

Toate judeţele se află în zona roşie (peste trei cazuri la mia de locuitori).

Situaţia pe judeţe a cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 se prezintă astfel:

* Alba – 161
* Arad – 224
* Argeş – 401
* Bacău – 190
* Bihor – 322
* Bistriţa-Năsăud – 125
* Botoşani – 125
* Braşov – 537
* Brăila – 101
* Buzău – 366
* Caraş-Severin – 81
* Călăraşi – 113
* Cluj – 371
* Constanţa – 678
* Covasna – 38
* Dâmboviţa – 291
* Dolj – 279
* Galaţi – 521
* Giurgiu – 208
* Gorj – 99
* Harghita – 77
* Hunedoara – 141
* Ialomiţa – 164
* Iaşi – 336
* Ilfov – 365
* Maramureş – 44
* Mehedinţi – 121
* Mureş – 89
* Neamţ – 140
* Olt – 196
* Prahova – 479
* Satu Mare – 69
* Sălaj – 60
* Sibiu – 147
* Suceava – 116
* Teleorman – 98
* Timiş – 569
* Tulcea – 75
* Vaslui – 221
* Vâlcea – 236
* Vrancea – 40
* Municipiul Bucureşti – 2.546.

GCS: 157 de oraşe şi 786 comune depăşesc rata de infectare de 6 cazuri de COVID la mia de locuitori

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori în 157 de oraşe şi 786 de comune, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, incidenţa este peste 10 la mie în 52 de oraşe.

Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:

* Bragadiru (Ilfov) – 20,33

* Popeşti-Leordeni (Ilfov) – 20,16

* Otopeni (Ilfov) – 19,75

* Voluntari (Ilfov) – 19,02

* Măgurele (Ilfov) – 17,05

* Urziceni (Ialomiţa) – 16,86

* Bucureşti – 16,42

* Videle (Teleorman) – 15,33

* Pantelimon (Ilfov) – 14,61

* Fierbinţi -Târg (Ialomiţa) – 14,29

* Mihăileşti (Giurgiu) – 13,7.

De asemenea, în 223 de sate şi comune se înregistrează o incidenţă peste 10 la mia de locuitori.

Cea mai mare incidenţă se înregistrează în:

* Brănişca (Hunedoara) – 28,1

* Malu (Giurgiu) – 27,14

* Moldoveni (Ialomiţa) – 27

* Tunari (Ilfov) – 23,92

* Lelese (Hunedoara) – 22,73

* Corbeanca (Ilfov) – 22,47.

În total, 273 de oraşe şi 1.805 comune au o rată de infectare de peste 3 cazuri la mia de locuitori.

GCS: Nu mai sunt paturi la ATI pentru bolnavii de COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, la nivel naţional, luni, nu există niciun pat liber la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, fiind libere doar paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Luni, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, în toată ţara sunt 1.624 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 336 de paturi.

De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 187 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

„1.764 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, a informat GCS.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a indicat GCS.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...