Raport Erste: Ţările grupului de la Visegrad au profitat de pe urma aderării la UE

Economica.net
23 04. 2014
eu-flags_78543800

‘La zece ani de la aderarea la UE, progresul socio-economic al V4 este evident. PIB-ul total al celor patru ţări a crescut cu 50% în ultimul deceniu, reprezentând 5,4% din cel al UE28. Importanţa acestor ţări a devenit vizibilă mai ales la nivelul schimburilor comerciale internaţionale, V4 devenind al patrulea cel mai mare exportator din UE. De asemenea, aceste ţări au înregistrat şi o convergenţă puternică a veniturilor. PIB-ul V4 pe cap de locuitor, evaluat pe baza standardelor puterii de cumpărare, a crescut de la 49% din media UE15 în 2003 la 65% în 2013. Prin urmare, disparitatea veniturilor dintre V4 şi vechile state membre UE s-a redus cu o treime’, afirmă Juraj Kotian, Director Cercetare Macro/FI pentru ECE în cadrul Erste Group.

Pe de altă parte, studiul arată şi că economia austriacă a beneficiat de pe urma aderării ţărilor V4 la UE. Ponderea exporturilor către ţările V4 în totalul exporturilor Austriei a crescut de la 8,9% în 2003 (anul dinaintea aderării) la 12,4% în 2012.

De asemenea, extinderea Uniunii Europene a oferit companiilor din Europa Occidentală şansa unică de a construi noi capacităţi de producţie în V4 sau de a le moderniza pe cele existente, ceea ce le-a crescut competitivitatea atât pe piaţa internă UE, cât şi pe piaţa externă. Producţia de maşini a devenit cea mai importantă industrie exportatoare din V4, iar cele patru state au devenit al doilea mare producător de maşini din UE, după Germania.

Cu toate acestea, cele patru ţări mai au încă mult de recuperat. Juraj Kotian crede că Cehia ar trebui să lupte mai multe împotriva corupţiei şi să crească eficienţa instituţiilor publice precum şi diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. Ungaria ar trebui să utilizeze mai bine fondurile europene şi să reducă cheltuielile publice. Polonia ar trebui să investească mai mult în cercetare şi dezvoltare iar Slovacia ar trebui să flexibilizeze mai mult piaţa muncii.

Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi care deservesc 16,6 milioane de clienţi în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România cu active de peste 16 miliarde euro.