Raport global: 830 de milioane de tineri nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii, în 2030

Şase din zece tineri cu vârste între 15 şi 24 de ani (830 de milioane de persoane), la nivel global, nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziţia la economia verde, arată datele unui raport realizat de PwC, Unicef şi Generation Unlimited.
AGERPRES - mie, 08 feb. 2023, 10:54
Raport global: 830 de milioane de tineri nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii, în 2030

Conform documentului „Why the world needs to upskill young people to enable the net zero transition”, publicat miercuri, printre principalele cauze ale acestei situaţii se află lipsa unei strategii de educare şi formare pentru piaţa muncii, bazată pe colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale, dar şi accesul limitat sau inexistent la internet.

În România, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în trimestrul al treilea din 2022, rata şomajului a atins 23,9% în rândul tinerilor (15-24 ani), comparativ cu rata generală de 5,4%.

În acelaşi timp, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), numărul tinerilor din întreaga lume care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ sau o formare profesională se află, în prezent, la cel mai ridicat nivel din 2005.

Estimările incluse în raportul de specialitate arată că tranziţia către o economie verde va crea 8,4 milioane de locuri de muncă pentru tineri până în 2030.

O analiză realizată de PwC UK relevă faptul că, pentru fiecare loc de muncă „verde” creat, alte 1,4 noi locuri de muncă noi îi pot fi atribuite, iar multiplicatorul este chiar mai mare în sectoare precum energie, utilităţi şi producţie.

„Tranziţia către o economie verde necesită o schimbare a tipurilor de locuri de muncă şi o transformare a modului în care oamenii lucrează. Gestionarea acestei schimbări presupune calificare, recalificare şi perfecţionare, care vor avea un impact triplu: vor contribui la reducerea emisiilor de carbon, reducerea inegalităţii şi gestionarea crizei şomajului în rândul tinerilor. Presiunea pentru dezvoltarea de competenţe în domeniul economiei verzi este resimţită şi mai mult în contextul în care ritmul de reducere a emisiilor de carbon trebuie să crească de 11 ori comparativ cu media globală realizată la începutul anilor 2000 pentru a atinge obiectivele climatice de la Paris. Prin urmare, va creşte cererea pentru anumite locuri de muncă (exemplu în construcţii), va schimba natura altora (exemplu întreţinerea vehiculelor electrice este diferită de cea a maşinilor pe benzină), va crea noi locuri de muncă (exemplu mai mulţi experţi în sustenabilitate) şi chiar va elimina unele existente”, se menţionează în raportul citat.

În martie 2020, PwC a lansat o colaborare strategică globală de trei ani cu Unicef în sprijinul iniţiativei Generation Unlimited (GenU), care îşi propune să contribuie la dezvoltarea competenţelor a milioane de tineri din întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...