Raport MCV: CE recomandă României să suspende imediat implementarea legilor justiţiei

Comisia Europeană (CE) a recomandat marţi României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).
Economica.net - mar, 13 nov. 2018, 14:54
Raport MCV: CE recomandă României să suspende imediat implementarea legilor justiţiei

De asemenea, Bruxellesul recomandă României suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi de revocare în curs care vizează procurori în funcţie.

Totodată, CE recomandă relansarea procesului de numire a procurorului-şef al DNA care trebuie să aibă experienţă dovedită în domeniul urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie şi un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente şi imparţiale în cazurile de corupţie.

Raportul MCV mai recomandă Consiliului Superior al Magistraturii să numească imediat o echipă interimară de conducere a Inspecţiei Judiciare şi să numească, în termen de trei luni, prin concurs, o nouă conducere a acestei instituţii.

În plus, CE îndeamnă la respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcţii de conducere până la intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ, în conformitate cu recomandarea 1 din ianuarie 2017.

De asemenea, CE recomandă îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, precum şi relansarea procesului de revizuire a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală ţinând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea acestor coduri cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale în materie de combatere a corupţiei, precum şi cu recomandările formulate în cadrul MCV şi cu avizul Comisiei de la Veneţia.

Comisia Europeană a adoptat marţi, în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), cel mai recent raport al său privind progresele înregistrate de România în direcţia îndeplinirii angajamentelor asumate privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei, se arată într-un comunicat de presă.

Comisia Europeană notează că raportul publicat marţi analizează evoluţia situaţiei din noiembrie 2017 până în prezent. În raport se constată că, deşi România a întreprins, în vederea îndeplinirii obiectivelor de referinţă ale MCV, unele măsuri în sensul punerii în aplicare a celor douăsprezece recomandări finale emise de Comisie în ianuarie 2017, evoluţiile recente au însemnat un regres faţă de progresele de până acum şi au pus sub semnul întrebării evaluarea pozitivă din ianuarie 2017.

Această constatare este valabilă în special în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar, reforma justiţiei şi combaterea corupţiei la nivel înalt. Prin urmare, în raportul de marţi sunt formulate, de asemenea, o serie de recomandări suplimentare care ar trebui puse în aplicare fără întârziere, precizează CE.

În cursul celor douăsprezece luni care s-au scurs de la publicarea raportului din noiembrie 2017, România a luat unele măsuri pentru a pune în aplicare recomandările formulate în raportul din ianuarie 2017. Cu toate acestea, evaluarea din raportul din ianuarie 2017 a fost întotdeauna condiţionată de evitarea înregistrării unor regrese care să pună sub semnul întrebării progresele realizate în ultimii 10 ani, subliniază Bruxellesul.

Intrarea în vigoare a legilor modificate ale justiţiei, presiunea la adresa independenţei sistemului judiciar, în general, şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în special, precum şi o serie de alte măsuri care subminează eforturile de combatere a corupţiei au avut drept efect anularea progreselor sau punerea sub semnul întrebării a caracterului lor ireversibil.

Comisia Europeană a observat, de asemenea, că factori mai largi, din afara sferei MCV, au un impact asupra înregistrării de progrese în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. În această privinţă, în raport se subliniază faptul că existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste are un rol important în tragerea la răspundere a factorilor de decizie politici pentru acţiunile lor, de exemplu în scoaterea la lumină a unor posibile cazuri de corupţie.

Aşadar, cele 12 recomandări formulate în raportul din ianuarie 2017 nu mai sunt suficiente pentru a permite respectarea orientării formulate de preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, la începutul mandatul său de a încheia MCV până la sfârşitul mandatului actualei Comisii.

Prin urmare, în raportul publicat marţi sunt formulate opt recomandări suplimentare menite să remedieze situaţia actuală. În acest sens, va fi necesar ca instituţiile-cheie din România să facă dovada unui angajament ferm faţă de independenţa sistemului judiciar şi de lupta împotriva corupţiei, să recunoască rolul indispensabil al acestora drept pietre de temelie şi să redea statului capacitatea de a acţiona, prin pârghiile sale de control şi echilibru, atunci când există riscul unei involuţii.

La 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a instituit un Mecanism de Cooperare şi Verificare pentru a evalua progresele înregistrate de România în raport cu angajamentele asumate în domeniul reformei judiciare şi al combaterii corupţiei. Începând din 2007, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, la intervale regulate, rapoarte cu privire la progresele înregistrate în aceste domenii. Pentru întocmirea rapoartelor sunt valorificate contactele cu statele membre, cu societatea civilă, cu organizaţiile internaţionale, cu experţi independenţi şi cu diverse alte surse.

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...