RAPORT: Piaţa farmaceutică din România a crescut anul trecut cu 11%, la 12,95 miliarde lei

Economica.net
06 04. 2017
01_medicamente_b6a80431d5_84678800_51747900

În 2015, valoarea pieţei farmaceutice din România a fost de 11,7 miliarde lei (2,6 miliarde euro), scrie News.ro.

Evoluţia pozitivă a fost susţinută de creşterea consumului de medicamente cu 471 milioane unităţi fizice, de la 11,2 miliarde unităţi în 2015 la 11,27 miliarde în 2016.

„Creşterea pieţei farmaceutice poate fi explicată atât prin raportarea acesteia la o valoare din 2015 afectată de reducerea consecutivă a preţurilor pentru medicamentele pe bază de prescripţie cât şi prin introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate şi gratuite, printre care şi cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C şi al cirozei hepatice C”, arată documentul.

Dacă se exlude introducerea noului tratament pentru hepatită, creşterea pieţei farmaceutice în anul 2016 ar fi fost de doar 1%.

Cu o valoare a vânzărilor de 300 milioane lei, Antibiotice îşi menţine locul patru în rândul producătorilor de medicamente generice cu prescripţie medicală şi medicamente fără prescripţie medicală (OTC), înregistrând cea mai importanta crestere din top 10, se menţionează în document.

Vânzările de medicamente prin farmacii de retail a urcat anul trecut cu 3,7% comparativ anul 2015, de la 215,5 milioane lei la 223,6 milioane lei, în timp ce vânzările către spitale au avansat cu 6,5%, la 76,5 milioane lei.

Exporturile Antibiotice Iaşi au fost de 25,6 milioane dolari în 2016, în creştere cu 11,6% faţă de anul 2015.

„Creşterea vânzărilor la export a fost generate de dezvoltarea exportului de produse finite ca urmare a materializării proiectelor demarate în anii anteriori pe diferite pieţe externe prin obţinerea autorizaţiilor de punere pe piaţă şi materializarea fazei comerciale a proiectelor”, arată raportul companiei.

Cele mai mari livrări la export au fost către state asiatice, cu 40% din exporturi, alte 24% au mers în America de Nord, în timp ce restul producţiei a fost exportat în Europa (19%), Rusia şi CSI (7%), America de Sud (6%), Africa (3%) şi Australia (1%).

„Asia rămâne principala arie geografică pentru exporturile societăţii Antibiotice datorită consumului important de Nistatina substanţă activă şi a creşterii exportului de produse finite în special pe piaţa din Vietnam”, arată raportul companiei.

Antibiotice Iaşi are un portofoliu de 140 de medicamente generice din 12 arii terapeutice.

Compania a înregistrat anul trecut vânzări de 332,4 milioane lei, în creştere cu 1% comparativ cu 2015, şi un profit net de 30,4 milioane lei, mai mare cu 12%.

Societatea este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o capitalizare de 377,3 milioane lei (83,1 milioane euro). Acţionarul majoritar al Antibiotice este Ministerul Sănătăţii, cu 53,01% din acţiuni.