Raport PwC pentru Volksbank: Comisionul de risc din contracte este pe deplin justificat. Trebuia să aibă o valoare mai mare

Comisionul de risc reprezintă o clauză nenegociată, care crează un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului. Comisionul de risc nu este justificat pentru că toate riscurile creditului sunt acoperite prin constituirea unei ipoteci iar proprietatea este asigurată în favoarea băncii. Clauza privind comisionul de risc este abuzivă pentru că banca nu prevede restituirea contravalorii comisionului la achitarea creditului, dacă riscul nu se materializează, deci banca se îmbogăţeşte fără justă cauză. Comisionul de risc este ilegal pentru că banca nu oferă niciun serviciu clientului în contraprestaţie, deci acesta este supus unei plăţi nejustificate, potrivit legii – câteva exemple sumare din motivările instanţelor din România care justifică eliminarea comisionului de risc din contractele Volksbank, banca cu cele mai multe procese cu clienţii retail.

Pentru că a pierdut 80% dintre litigii, mai ales pe tema comisionului de risc, iar jurisprudenţa recentă este foarte nefavorabilă băncii, Volksbank a plătit PwC pentru realizarea unui raport care să arate dacă banca avea temei economic şi legal pentru a percepe acest cost în contractele de creditare încheiate în perioada 2007-2008. Volksbank este chemată în judecată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, într-un proces care vizează, printre altele, eliminarea comisionului de risc din toate contractele încheiate cu clienţii şi, implicit, restituirea sumelor încasate.

Raportul PwC, care are ca surse datele băncii şi date din piaţă, precum şi declaraţiile angajaţilor Volksbank, ajunge la concluzia că există un temei economic şi legal pentru care banca a perceput acest comision, care a atras procese din partea câtorva mii de clienţi, mai ales a celor cu credite în franci elveţieni, nemulţumiţi de ratele mari pe care le plătesc la credite.

Mai mult, PwC ajunge la concluzia, destinată judecătorilor, că banca a subestimat riscurile, şi că valoarea comisionului a fost sub cea a riscurilor estimate în piaţă, şi mult sub cele realizate efectiv. Astfel, autorii raportului susţin că banca ar fi trebuit să perceapă clienţilor un comision de risc mai mare, care să asigure profitabilitatea afacerii, chiar dacă acesta reprezenta deja o treime din valoarea ratei lunare pentru cei mai mulţi debitori.

Vom cita şi analiza în continuare argumentele PwC care au dus la concluzia de mai sus.

Ce este comisionul de risc şi ce riscuri conţine

Potrivit PwC, pe baza informaţiilor furnizate de bancă, comisionul de risc conţine mai multe costuri potenţiale care pot afecta veniturie băncii şi inclusiv principalul rambursat.

“> probabilitatea de nerambursare – un procent dintre clienţii consideraţi solvabili la momentul acordării creditului care intră totuşi în imposibilitate de plată înainte de maturitate, procent determinat în urma unor analize statistice

> expunerea datorată nerambursării – suma restantă pe care debitorul nu o mai poate rambursa din cauza intrării în imposibilitate de plată

> pierderea în caz de nerambursare – suma totală pierdută de bancă în situaţia în care un debitor ajunge în imposibilitate de plată, inclusiv costurile legate de procesul de executare silită; ţinând cont de scăderea preţurilor imobilelor, suma obţinută din valorificarea garanţiei nu acoperă integral valoarea creanţei de la momentul la care clientul ajunge în imposibilitate de a rambursa creditul”, se arată în raport.

Cu privire la ultima parte, raportul arată că Volksbank a pierdut bani din creditele ajunse în default, chiar dacă acestea au avut în spate garanţii evaluate (teoretic, n.a.) la nivelul pieţei, la momentul acordării creditului.

„Valoarea acestor garanţii este supusă fluctuaţiilor pieţei. Criza imobiliară, resimţită în România în anii de după 2008, a contribuit la scăderea preţurilor imobilelor cu aproximativ 50% din 2007 până în prezent (…) Volksbank România a înregistrat pierderi datorate nerambursărilor de aproximativ 63% din valoarea creditelor nerambursate”, se arată în raport.

Trebuie precizat că, deşi banca are costuri cu executarea silită, care în România sunt ridicate, potrivit experţilor din piaţă, băncile sunt îndreptăţite să urmărească veniturile debitorului fără o limită temporală, în absenţa unui instrument ca legea falimentului personal. Astfel, un datornic va rămâne şi fără casă şi va fi obligat să restituie creditorului toată suma datorată neacoperirii creditului până la sfârşitul vieţii. În realitate, băncile au recurs la vânzarea acestor capete de creanţe – după executarea silită a imobilelor aduse ca garanţie – către firmele de recuperare creanţe, la discount-uri importante, acceptând astfel pierderi. Clienţii nu au scăpat de datoria neplătită, ci au schimbat creditorul, care, în unele cazuri, a fost dispus la concesii. Astfel, deşi banca a acceptat pierderea, a făcut-o pentru că a vrut să obţină venituri mai devreme, fără a se încurca cu procesul întortocheat al executării silite mai mult decât trebuie.

Costul riscului, subestimat de bancă, voit şi nevoit. Cât a fost comisionul de risc

Experţii firmei de audit susţin că Volksbank a utilizat indicatorul Moody’s, una dintre cele mai mari firme de rating, pentru a calcula riscul pe termen lung aferent creditelor ipotecare, dar că banca a ales să practice o medie încorporată în comisionul de risc sub procentul calculat de firmă la nivel internaţional.

„Probabilitatea de nerambursare are o evoluţie ascendentă în primii ani de la momentul acordării creditului, urmând apoi o pantă descendentă pe măsură ce creditul se aproprie de maturitate. Media probabilităţii de nerambursare, pe perioada de 30 de ani, se situează în jurul valorii de 2% pentru ratingul de risc „3e” luat ca şi referinţă de Volksbank”, se arată în raportul PwC.

Volksbank a considerat că este în interesul său să practice o medie a comisionului de risc de 1,1 puncte procentuale, dar că acesta ajungea şi până la 2,6 pp.

PwC: comisionul de risc a fost prea mic

Experţii PwC susţin că datele arată că Volksbank a perceput un comision de risc prea mic în comparaţie cu practicile din piaţă şi cu riscul concretizat, asumându-şi pierderi. Astfel, banca ar fi trebuit să ceară clienţilor să plătească un comision mai mare, pentru ca produsele oferite să profitabile.

„Pe parcursul perioadei analizate, comisionul de risc practicat de Volksbank a variat între 1,12% şi 2,62% pentru creditele acordate în CHF şi între 0,85% şi 1,44% pentru cele în EUR, generând o valoare procentuală medie a comisionului de risc de 1,1%, care este cu mult sub valoarea costului riscului efectiv suportat de către Volksbank de 3,85 (…)

În concluzie, diferenţa dintre valoarea comisionului de risc practicat de Volksbank în momentul acordării creditelor şi valoarea reală resimţită de bancă indică faptul că riscul de nerambursare este într-adevăr un cost real pentru bancă şi că valoarea comisionului de risc nu a fost abuzivă, ci extrem de conservatoare. În realitate, valoarea comisionului de risc trebuia să fie mult mai mare, lucru susţinut atât de estimările de la momentul acordării creditelor, dar şi de evoluţia ulterioară a acestora.”, se arată în raport.

De altfel, aşa cum ECONOMICA.NET a scris şi în articolul publicat ieri, Volksbank a redus voit valoarea marjei de câştig, faţă de nivelul pieţei, potrivit raportului, mai ales în ceea ce priveşte creditele în franci elveţieni, pentru care avea aşteptări de pierdere. Aşa cum am precizat în articolul menţionat, banca avea pârghia creşterii dobânzilor curente, aflate la discreţia sa, dacă considera că există condiţiile de piaţă necesare. Astfel, aceasta putea să prefacă în câştig pierderile preconizate.

PwC: costul comisionului de risc este exprimat clar în contract – nicio referire la clauze

Raportul arată că Volksbank a precizat clar în contracte costul creditelor, inclusiv cele totale, oferind spre exemplu două tipuri de contracte, pentru euro şi franci, cu tabelele privind costurile şi scadenţarele aferente.

„Comisionul de risc a fost clar evidenţiat şi în graficul de rambursare, valoarea acestuia, plătibilă lunar, fiind trecută pe o coloană distinctă. De asemenea, la finalul scadenţarului, costul total al creditului (dobânda anuală efectivă incluzând comisionul de risc) este evidenţiat cu litere îngroşate”, se arată în documentul citat.

Acesta nu face însă referire la clauzele care au fost infirmate efectiv de către instanţă, anume acelea care definesc comisionul de risc, nu doar valoarea acestuia.

Potrivit legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, pe care banca a pierdut procesele cu clienţii, instanţa nu are voie să se uite la costurile creditului, ci, potrivit jurisprudenţei europene, dacă clauzele care le definesc sunt exprimate clar şi intelegibil în contract, nu crează dezechilibre, şi sunt de bună-credinţă.

Iată definiţiile care nu sunt tratate în raport privind comisionul de risc, dar sunt prezente în contractele de creditare:

„Pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale: “x%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a prezentei Convenţii de credit”, coroborat cu:

Pct. 3.5 din Condiţiile generale: „Pentru punerea la dispoziţie a creditului, Împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în Condiţiile Speciale”.

Astfel, deşi raportul are ca scop justificarea existenţei comisionului de risc, explicaţiile de acum nu se regăsesc şi în contractele de creditare, care constituie baza de judecată în instanţă.

Problema comisionului de risc va fi moştenită, cel mai probabil, de către Banca Transilvania, care a făcut o ofertă fermă de cumpărare pentru 100% din acţiunile Volksbank România.