Raportul Comisiilor privind revocarea lui Negriţoiu a fost depus la Parlament. Plenul ar putea avea loc săptămâna viitoare
Raportul a fost depus atât la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, cât şi la cel al Senatului. Şefii celor două Camere vor discuta pentru a stabili când va fi convocată o şedinţă a Birourilor Permanente reunite, care vor decide data plenului comun, în care să se voteze revocarea lui Mişu Negriţoiu.
Cel mai probabil, aceste şedinţe vor avea loc săptămâna viitoare, potrivit liderilor din Camera Deputaţilor.
Patru comisii din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite într-o şedinţă comună luni, au votat în unanimitate revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, iar preşedintele Comisiei Economice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Mihai Tudose, a anunţat demararea efectivă a procedurii de demitere. Propunerea urmează să fie votată într-o şedinţă comună în plen, cel mai probabil săptămâna viitoare, potrivit lui Tudose.
Parlamentarii au votat luni în absenţa lui Mişu Negriţoiu, care a refuzat invitaţia şi a trimis o scrisoare în care arată ca revocarea unui membru al consiliului de conducere al ASF nu este legal posibilă, cât timp acesta îndeplineşte condiţiile care au stat la baza numirii sale.
Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în parlament numirea sa.
Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica – ASF.